Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.

Lucian Rusu a declarat, sâmbătă, pentru News.ro că a participat la negocierile pentru programul de guvernare în grupul de lucru dedicat domeniului energiei şi că a propus reducerea cotei de TVA la 9 la sută pentru energie.

 

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Foarte probabil, va exista o cotă mai mică la TVA pentru energie. Nu pot spune la ce nivel va coborî, nu am de unde şti la ce concluzie politică se va ajunge, eu am propus să fie 9 la sută. Decizia finală va fi luată de liderii coaliţiei”, a declarat senatorul liberal Lucian Rusu.

 

Potrivit acestuia, este nevoie de o reducere a presiunii asupra consumatorilor casnici şi a mediului economic.

 

Lucian Rusu a afirmat că orice reducere a preţului la energie, pe fondul liberalizării pieţei de energie, este binevenită.

 

Lucian Rusu a declarat că la nivelul Comisiei Europene este acceptat un prag minim de 5 la sută pentru cota de TVA la energie şi că există state europene care ”se apropie de acest nivel”.

 

Senatorul liberal a precizat că a propus, totodată, la discuţiile din grupul de lucru pe domeniul energiei valorificarea resurselor energetice româneşti în industrie pentru a reduce importurile şi a creşte producţia internă, racordarea mai rapidă la reţelele de energie a noilor capacităţi de producţie şi stocare, dar şi profesionalizarea conducerii companiilor de stat prin înlocuirea managementului politic cu lideri numiţi pe criterii de competenţă şi performanţă, în concordanţă cu principiile guvernanţei corporative.

 

De asemenea, Lucian Rusu susţine vânzarea energiei pe piaţă de către companii de stat precum Romgaz şi Hidroelectrica, dar şi listarea companiilor de stat pe bursă ca mijloc de transparenţă şi atragere de capital pentru investiţii.

 

”Reforma sistemului energetic nu este doar un obiectiv politic, ci o necesitate economică şi socială. Implicarea noastră vine cu responsabilitatea unor decizii curajoase şi bine fundamentate”, a adăugat senatorul Lucian Rusu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version