Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a salutat, într-un mesaj pe platforma X (fostă Twitter), lansarea operațiunii „Santinela Estică”, de întărire a apărării Flancului Estic, asigurând că țara noastră este pe deplin implicată în consolidarea întregului Flanc Estic.

„România salută lansarea de către NATO a activității «Eastern Sentry» („Santinela Estică” – n.r). Este un mesaj puternic privind determinarea noastră comună, a Aliaților, de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. Este o necesitate în contextul acțiunilor repetate, nechibzuite și periculoase ale Rusiei. România este pe deplin implicată în procesul de consolidare a întregului Flanc Estic, de la Marea Neagră până la Marea Baltică”, a scris Oana Țoiu, într-o postare pe X (fostă Twitter).

Operaţiunea NATO „Eastern Sentry”, anunţată de secretarul general al NATO şi de comandantul forţelor aliate din Europa (SACEUR), cu caracter strict defensiv, reprezintă un răspuns ferm şi rapid la incidentele în care drone ale Federaţiei Ruse au încălcat spaţiul aliat, precum cazul recent din Polonia, situaţiile din România – unde fragmente de drone au fost identificate pe teritoriul naţional şi evenimente similare în alte state aliate de pe Flancul Estic.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich, au anunţat, vineri, lansarea unei noi activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al Alianţei, sub autoritatea SACEUR, „Eastern Sentry”.

”Este o reacţie promptă a Alianţei la violările repetate ale spaţiului aerian suveran al statelor Aliate. Măsurile defensive circumscrise acestei activităţi sunt un răspuns necesar la activităţile iresponsabile şi periculoase ale Rusiei care au implicaţii negative grave asupra teritoriului Alianţei Nord-Atlantice. Această activitate militară va fi agilă, flexibilă şi va acoperi ansamblul acţiunilor în materie de apărare aeriană, inclusiv anti-dronă, de pe întreg Flancul Estic, implicând atât capabilităţi aeriene cât şi terestre. De asemenea, va încorpora tactici şi tehnologii inovatoare pentru a răspunde noilor provocări, ca acelea provenite din utilizarea dronelor”, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat de presă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version