Mai mulți parlamentari de la SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, au depus la Senat un proiect care propune înființarea Registrului Național al Persoanelor sancționate pentru fapte de cruzime asupra animalelor în care să figureze persoane care au agresat animale, cele condamnate penal pentru infracțiuni în legătură cu animalele.

Propunere legislativă a SOS România modifică și completează ordonanța de urgenţă  155/2001 rivind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân şi pentru modificarea şi completarea Legii 205/2004 nr.205 din 26 mai 2004 privind protecţia animalelor.

Astfel, prin proiectul de lege este înființat Registrul Naţional al Persoanelor sancţionate pentru fapte de cruzime asupra animalelor, gestionat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în colaborare cu Ministerul Afacerilor lnteme.

În acest registru sunt înscrie următoarele categorii de persoane: cele  „sancţionate contravenţional pentru fapte săvârşite asupra animalelor” și cele „condamnate penal pentru infracțiuni în legătură cu animalele, indiferent dacă hotărârea este definitivă sau dacă a intervenit ulterior reabilitarea”.

„ Informaţiile din registru sunt confidenţiale şi pot fi consultate exclusiv de instituţiile publice sau private care angajează sau colaborează cu personal în domeniul protecţiei şi gestionării animalelor”, mai spune propunerea legislativă.

De asemenea, persoanele înscrise în registru nu pot activa în cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, în adăposturi publice sau private, şi nu pot desfăşura activităţi care presupun manipularea, îngrijirea sau supravegherea animalelor, pentru o perioadă de 10 ani de la data sancţiunii sau condamnării.

Persoanele sancţionate pentru fapte de cruzime asupra animalelor nu pot face parte nici din cadrul serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.î

„În adăposturile ce aparțin asociațiilor și fundațiilor pentru protecţia animalelor pot fi cazaţi câini fără stăpân care vor fi supuşi acţiunilor sanitar-veterinare confom legislaţiei în vigoare, printre care deparazitarea, vaccinarea, acordarea de îngrijiri medicale şi vor fi identificaţi prin microcipare sau prin alt mijloc altemativ de identificare, stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, mai prevede proiectul.

Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân pentru o perioadă de 180 de zile de când au fost înregistraţi în adăpost sau până când sunt revendicaţi sau adoptaţi şi vor fi sterilizaţi, identificaţi cu un mijloc de identificare, deparazitaţi, vaccinaţi şi trataţi.

Câinii cu urgenţe medicale vor fi trataţi cu prioritate, la centru sau parteneri, în fiincţie de gravitatea situaţiei.

Populaţia trebuie infomată în mod regulat despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, pagina de internet a adăpostului şi posibilitatea adopţiei. Reprezentanţii adăposturilor au obligaţia de a promova regulat în vederea adopţiei câinii aflaţi în adăposturi, atât la sediul adăpostului, cât şi pe paginile de internet ale adăposturilor, reţelele de socializare şi în cadrul târgurilor de adopţii şi a altor evenimente organizate în mod ffecvent cu scopul promovării adopţiei câinilor.

În caz de lipsă de locui, câinii capturaţi pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale, vor fi cazaţi în adăposturile situate în cadrul unităţi lor administrativ-teritori ale vecine.

„Animalele bolnave incurabil, aflate în stadiul teminal şi care, din pricina acestei boli, îndură suferinţe greu de suportat, declarate ca atare, în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar de liberă practică, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvemamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie şi a rezultatelor medicale, vor putea fi eutanasiate doar de către medicul veterinar de liberă practică, în cazul în care s-a stabilit că nu este posibilă menţinerea lor în viaţă şi eutanasierea este singura soluţie pentru curmarea suferinţei vizibile sau incompatibile cu viaţa”, mai propune proiecutl de lege.

Propunerea legislativă mai prevede că „Radiodifuziunea şi Televiziunea Română promovează programe de protecţie a animalelor şi de încurajare a adopţiei”.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version