Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că nu vrea să fie candidat în urma renumărării voturilor şi se va retrage din cursa alegerilor prezidenţiale chiar dacă se va constata că este pe locul al doilea la primul tur de scrutin, informează Agerpres.

„Eu nu vreau să fiu candidat în urma renumărării. Finala este – domnul Călin Georgescu şi doamna Lasconi. Anunţ şi astăzi public foarte clar că dacă, în urma renumărării, se constată că eu am mai multe voturi decât doamna Lasconi, din punctul meu de vedere, doamna Lasconi are de dat o explicaţie românilor şi nu eu. Eu nu vreau să fiu candidat în urma renumărării. Vă spun foarte clar că eu mă retrag, (…) nu îl las pe Călin Georgescu, urcă următorul candidat, doamna Lasconi. Eu retrăgându-mă nu poate să intre în turul doi o singură persoană”, a afirmat Ciolacu, la sediul central al PSD.

El a menţionat că, deşi s-a purtat „elegant” cu Elena Lasconi, aceasta şi colegii ei au vehiculat „tot felul de minciuni” în spaţiul public.

„Eu am fost un om elegant, am ieşit, am felicitat-o pe doamna Lasconi la telefon, i-am spus că pentru mine dânsa şi domnul Georgescu sunt cei doi candidaţi în turul doi. Între timp, constat că doamna Lasconi vehiculează tot felul de minciuni în spaţiul public şi colegii domniei sale. Nu înţeleg de ce. (…) Va fi foarte greu când o să mă sune doamna Lasconi luni ca eu să îi răspund la telefon, pentru că dânsa va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe domnul Georgescu. Dacă doamna Lasconi doreşte să mă sune luni, eu zic, mai ales în urma acestei declaraţii, de îndată să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit. Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, a transmis prim-ministrul.

Elena Lasconi a declarat că demersul la CCR cu privire la renumărarea voturilor din primul tur de scrutin la alegerile prezidenţiale este o „încercare disperată a celor care nu ştiu să piardă de a manipula rezultatul alegerilor astfel încât un anumit candidat să fie favorizat”.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version