Jay Emmanuel-Thomas, fost atacant al echipelor Arsenal şi Ipswich Town, a pledat vinovat pentru orchestrarea unei operaţiuni de contrabandă cu 60 kg de canabis pe aeroportul Stansted, a anunţat miercuri National Crime Agency (NCA) din Marea Britanie, potrivit Reuters.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani, care a fost dat afară de clubul scoţian de divizia a doua Greenock Morton după ce a fost pus sub acuzare anul trecut, şi-a prezentat pledoaria la Chelmsford Crown Court.

NCA a precizat că Emmanuel-Thomas şi-a recrutat iubita şi o altă femeie pentru a călători în Thailanda, unde Emmanuel-Thomas a jucat pentru scurt timp în 2019, pentru a colecta canabisul şi a-l introduce ilegal în Marea Britanie.

Cele două femei au fost, de asemenea, acuzate de contrabandă cu canabis, dar acuzarea nu a oferit dovezi împotriva lor şi acuzaţiile au fost retrase miercuri, a adăugat NCA.

Emmanuel-Thomas va fi condamnat la o dată ulterioară.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version