Ricardo Sousa, antrenorul echipei Petrolul, s-a declarat, vineri seară, mulţumit de evoluţiile jucătorilor săi şi a precizat că ploieştenii vor juca mereu la victorie.

„Construim o familie. Ştim că sunt şi meciuri în care trebuie să suferim, dar suferim împreună. Am spus înainte de meci că nu vin aici pentru un punct, ci pentru a câştiga. Fotbaliştii mi-au arătat că vor să câştige. Sunt foarte fericit pentru jucători şi fani.

CITEȘTE ȘI Superliga: Petrolul bate la Cluj, pe Universitatea, scor 3-2, şi trece pe locul secund în clasament

Vom lupta. Nu jucăm cu frica de a pierde cu nicio echipă. Încercăm să construim această mentalitate. Am spus că avem nevoie de puţin timp. Jucătorii tineri pe care îi avem fac o treabă foarte bună.

Stăm aici, mergem mâine acasă. Nu avem un lot extins ca alte echipe. E important pentru jucători să se bucure de această victorie, iar de mâine o luăm de la capăt”, a declarat Ricardo Sousa după victoria de la Cluj, 3-2 cu Universitatea.

 

 

Share.
Exit mobile version