Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, spune că a fost mulţumit de jocul elevilor săi şi ne reaminteşte că tricolorii mai au o şanse de calificare şi prin barajul din Liga Naţiunilor.

„Nu au mers foarte multe lucruri Austria este o echipă superioară, jucători care vin dintr-un campionat mult mai puternic si care au câştigat duelurile individuale. Noi am compensat cu o bună defensivă şi am avut câteva contraatacuri foarte tăioase. În partea a doua am scăzut fizic şi au preluat iniţiativa. Titularii şi rezervele lor sunt la acelaşi nivel, foarte înalt. Eu sunt mulţumit de joc. Băieţii au jucat cât au putut. Am fost puţin mai lenţi, am ţinut de minge şi am pierdut-o. Ei au profitat. Am avut şi ghinion. Lucrurile nu sunt simple. Noi am trecut printr-un an foarte greu, cu foarte mulţi jucători accidentaţi, jucători care au jucat mai puţin la echipele de club. Poate eu am greşit, trebuia să îi chem mai devreme la pregătire, în cantonament.

Nu uitaţi că mai avem şanse şi pe partea cealaltă. Austria este echipa cu cele mai mari şanse, pentru că au jucători foarte competitivi. Eu îmi doresc ca jucătorii noştri să ajungă să joace în campionate puternice şi atunci va fi benefic şi pentru echipa naţională”, a declarat Mircea Lucescu după meciul pierdut sâmbătă seara, la Viena, scor 1-2 în faţa Austriei.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version