Tehnicianul echipei Rapid, Daniel Pancu, a declarat sâmbătă seară după meciul cu Dinamo, scor 0-1, că o remiză ar fi fost mai echitabilă.

”Mingea a ajuns la Karamoko şi s-a schimbat soarta jocului. Diferenţa în fotbal o fac golurile. Foarte multe ocazii am avut în aceste 5 etape. E imposibil să câştigi dacă nu marchezi. Matematică pură. Multe lucruri de care sunt mulţumit, aceleaşi probleme de lot. Pe Graovac l-am schimbat pentru că avea cartonaş galben, era expus.

Am pierdut nemeritat, un rezultat de egalitate era mai normal, mai echitabil. Am mare încredere în echipă, în potenţialul ei şi sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine. De azi înainte nu mai vorbesc despre arbitraj. Eu ştiu că doar dacă un jucător e lovit la cap e oprit jocul. Noi eram în atac… Să-mi cer scuze jucătorilor că nu am mai fost alături de ei?

Mi s-a părut că jucătorul de la Dinamo s-a întors în teren şi s-a întins, dar poate nu cunosc bine regulamentele. Aş putea să iau pastile (n.r. să nu mai fie tensionat), să mă ia somnul pe bancă. Nu e indicat, nu am luat niciodată şi nici nu voi lua. Se întâmplă în astfel de jocuri, noi finalizare lucrăm mult la antrenamente.

Nu se văd încă traseele, sunt nişte principii cu care se obişnuiesc. E o problemă de concentrare, lucrăm mult, dar tot puţine goluri marcăm şi la antrenamente. Sunt multe antrenamente în care ajungem 10 contra 2 şi avem o medie de un gol la 7-8 acţiuni. Foarte puţin. Petrila s-a accidentat, el trebuia să intre în mod normal. Îl avem şi pe Kamara accidentat.

Stojilkovic nu e pregătit să joace 90 de minute, dar l-am lăsat pentru că poate să inventeze ceva oricând. Ne-am gândit doar la victorie. Totul e istorie, sunt multe lucruri bune. Faptul că dominăm de maniera asta un adversar foarte bun ne dă o mare încredere pentru viitor. Publicul a fost fantastic, bravo lor, au cântat neîncetat.

Ne pare rău, urmează încă două derby-uri, ne revanşăm, mergem să câştigăm la Ploieşti. Doi jucători ar trebui să mai vină, să nu mai avem probleme, să schimbăm în mijlocul terenului, să jucăm fără fundaş stânga de meserie. Îi simt foarte mult lipsa lui Borza”, a spus Pancu, potrivit Digi Sport.

CITEȘTE ȘI Superliga: Dinamo învinge Rapidul în Giuleşti, scor 1-0, şi conduce în clasament

Echipa Dinamo Bucureşti a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea Rapid Bucureşti, în etapa a 5-a din Superligă. Echipa lui Nuno Campos e lider în campionat.
 

Share.
Exit mobile version