Noţiunea de ”brain-map” – în esenţă realizarea unei ”hărţi” a creierului, care să arate care arii din acesta nu sunt funcţionale la parametrii optimi – câştigă tot mai mult teren şi în România. Unii dintre ”candidaţii” perfecţi pentru terapia de optimizare a funcţiei cerebrale sunt antreprenorii care caută să împace performanţa în mediul de business cu viaţa personală. Fondatorii Institutului BrainMap, psihologul Alina Robu şi medicul Alina Diana Nemeş, detaliază cum se pot realiza obiective precum antrenarea performanţei profesionale, dezvoltarea profesională şi reconectarea autentică cu sinele cu ajutorul neuroştiinţei.
Ea a explicat că, dacă scanarea arată că nu există coerenţă sau dacă reţelele neuronale sunt suprasolicitate şi s-au instalat stresul sau oboseala cronică ori insomnia, harta creierului reprezintă punctul de plecare pentru viitorii paşi.
”Identificând care arii din creier nu au activitate electrică în parametrii optimi, putem face şi aplica ulterior un protocol de antrenamente cerebrale totalmente personalizat, lucrând exclusiv asupra acelor arii care au nevoie de susţinere externă sau de ajutor, să spunem aşa, pentru a funcţiona cât mai potrivit. Asta ce înseamnă, concret, în cazul unui antreprenor? Cu toţii visăm lucruri şi mai ales antreprenorii poate visează mai mult decât oricare alţi oameni, care nu sunt antreprenori. Au tot felul de vise. De la vis şi până la practică, e o distanţă. Distanţa asta se traduce în anumite tipare la nivelul creierului. Sunt activate anumite arii acolo sau e necesar să fie funcţionale anumite arii şi să existe o anumită sincronicitate între ele, o anumită coerenţă în funcţionarea lor, astfel încât intenţia să nu rămână doar intenţie şi să nu fie niciodată pusă în practică. Cu ajutorul acestor antrenamente cerebrale putem ajuta la transpunerea în practică acestor gânduri, vise, dorinţe, intenţii, adică, altfel spus, la materializarea lor concretă”, a explicat medicul Diana Nemeş, terapeut neurofeedback şi celălalt fondator al Institutului BrainMap.
Aşa-numita ”mapare” a creierului, care constă, de fapt, într-o electroencefalogramă, identifică acele arii din creier care nu au activitate electrică în parametrii optimi, iar ulterior specialiştii pot aplica un protocol de antrenamente cerebrale personalizat, lucrând exclusiv asupra acelor arii care au nevoie de susţinere externă pentru a funcţiona cât mai potrivit.
Cei doi co-fondatori ai Institutului BrainMap au subliniat că, deşi echipamente folosite în clinici specializate în această activitate pot fi cumpărate, folosirea acestora de către personal fără pregătire poate face mai mult rău decât bine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

