Cu cât ecranul device-ului la care stă o persoană este mai mic, cu atât ochiul este mai solicitat, afirmă medicul Lorena Cioracsim, specialist oftalmolog. Ea a explicat ce trebuie făcut pentru a evita îmbolnăvirea ochilor în era tehnologiilor digitale.
Ea a arătat că alimentaţia sănătoasă, dar şi expunerea copiilor la soare, statul în aer liber cel puţin două ore zilnic, în orice anotimp, joacă un rol foarte important în ceea ce priveşte sănătatea ochilor.
”Am mulţi copii care îmi spun: eu aş vrea să renunţ (la statul în faţa telefonului – n.r.), chiar copii conştienţi, dar îmi spun că au început să lucreze la şcoală şi să i se dea temele pe WhatsApp. Şi, totuşi, trebuie să încercăm să limităm expunerea aceasta la ecrane mici. Eu le explic şi părinţilor, ok, aveţi ceva pe un ecran mic, dacă aveţi posibilitatea proiectaţi pe un ecran mai mare, ca să fie la mai mare distanţă de ochi, în felul ăsta putem să ne adaptăm, pentru că suntem în era tehnologiei, nu putem să eliminăm ecranele din viaţa cotidiană, dar măcar să încercăm să ne adaptăm astfel încât să fim în regulă şi din punct de vedere al ochiului”, a adăugat medicul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.