Mijlocaşul Ovidiu Perianu a semnat sâmbătă un contract cu gruparea CFR Cluj, a anunţat echipa lui Dan Petrescu pe pagina oficială de Facebook.

Bun venit, Ovidiu Perianu! CFRişti, faceţi cunoştinţă cu noul nostru mijlocaş! Începând de astăzi, Ovidiu Perianu va îmbrăca tricoul echipei noastre!

În vârstă de 23 de ani, Perianu a fost format la academia Regal Sport, unde a fost remarcat de cei de la FCSB, echipă la care a făcut primii paşi în fotbalul profesionist. În ultimele sezoane, acesta a evoluat şi pentru FC Botoşani, FC Buzău, iar în ultimul sezon a fost un jucător important pentru Unirea Slobozia, unde a evoluat sub formă de împrumut.

La nivel internaţional, noul nostru jucător a bifat prezenţe pentru naţionalele de tineret ale României, iar în această vară a fost unul dintre jucătorii de bază ai reprezentativei U21 la Campionatul European!

Îi urăm mult succes şi cât mai multe realizări alături de clubul nostru!”, scrie în comunicatul publicat de CFR Cluj.

În startul sezonului, Perianu a evoluat pentru FCSB.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version