Microparticule de plastic au fost descoperite până și în interiorul oaselor, însă care este impactul lor asupra sănătății oamenilor? Un articol al BBC prezintă tot ce au descoperit oamenii de știință despre efectele asupra corpului uman.
Consumăm anual până la 52.000 de microparticule de plastic
Un câmp într-un colț liniștit al comitatului Hertfordshire, la doar o oră de mers cu mașina la nord de Londra, găzduiește cele mai vechi experimente agricole din lume.
Inițiate de aristocratul victorian și moșier John Bennett Lawes, care ulterior a devenit un pionier de succes al fertilizatorilor moderni, scopul experimentelor era testarea unor metode de creștere a producției de grâu. Însă fără tehnologie modernă, singura metodă de păstrare a datelor era colectarea meticuloasă a mostrelor de grâu uscat, paie și sol, care erau păstrate în sticle.
Când a început, în 1843, Lawes nu avea cum să știe că această tradiție va continua timp de 182 de ani, creând o remarcabilă arhivă de probe. Acum, această colecție se află la Rothamsted Research, în Harpenden, și reflectă multe dintre schimbările produse de activitatea umană asupra planetei în ultimele două secole.
Citește și: Microplasticele împiedică fotosinteza plantelor, potrivit unui nou studiu. Milioane de oameni, în pericol de foamete
Andy Macdonald, actualul custode al arhivei de la Rothamsted Research – cunoscut de colegi drept „Păstrătorul sticlelor” – spune că probele colectate în anii 1940–1950 conțin urme radioactive, reflectând efectele testelor nucleare din acea perioadă. Însă mai există o dovadă nedorită în aceste soluri vechi: apariția microplasticelor.
Potrivit unei estimări cunoscute, consumăm anual până la 52.000 de particule de microplastic. Deși această cifră a fost contestată, este clar că microplasticele pătrund în corpul uman în cantități semnificative – fie prin alimentație, lichide sau prin aerul respirat. Acestea au fost descoperite în fluide corporale precum saliva, sânge, spută și lapte matern, dar și în organe precum ficatul, rinichii, splina, creierul și chiar oasele. Toate aceste dovezi conduc către o întrebare: ce efecte au asupra sănătății noastre?
Utilizarea plasticului la scară largă a început în anii 1920
Macdonald spune că în colecția de la Rothamsted există o linie clară între era de dinainte și cea de după apariția plasticului. „Utilizarea plasticului la scară largă a început în anii 1920, iar din anii ’60 vedem o creștere accentuată. Unele particule au ajuns inevitabil în sol prin depunere atmosferică sau prin uzura anvelopelor de tractor”, explică el.
Astăzi, oamenii inhalează și ingerează mai multe microplastice ca niciodată. Un studiu publicat în 2024 a arătat că ingestia acestor particule a crescut de șase ori din 1990, în special în SUA, China, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Scandinavia.
Totuși, evaluarea efectelor asupra sănătății este dificilă. O metodă folosită este așa-numitul „studiu de provocare umană”, unde voluntari se expun deliberat la un agent pentru a observa reacțiile corpului. Așa se face că, la începutul lui 2025, opt voluntari au intrat într-un laborator din Londra și au băut în mod conștient o soluție cu microplastice, pentru un mic onorariu. Acesta este primul astfel de studiu cu plastic – rezultatele urmează să fie publicate.
Citește și: Cercetătorii japonezi au creat un plastic care se dizolvă în apa mării. „Copiii nu pot alege planeta pe care vor trăi”
Studiul a fost condus de Stephanie Wright, cercetătoare la Imperial College London. Echipa a simulat moduri comune de expunere – de exemplu, pungi de ceai sigilate în plastic în apă fierbinte sau lichide încălzite la microunde în recipiente din plastic – apoi a monitorizat prezența microplasticelor în sânge pe parcursul a 10 ore.
„Apa fierbinte și încălzirea sunt cele mai riscante scenarii pentru eliberarea microplasticelor”, spune Wright. Studiul își propune să afle cât de multe particule trec din tractul digestiv în sânge și ce dimensiuni au.
„E foarte puțin probabil ca organismul uman să descompună complet microplasticele”
Această cercetare este importantă pentru a înțelege dacă și unde se acumulează microplasticele și dacă pot cauza inflamații cronice sau afectarea organelor. „Este puțin probabil ca organismul uman să le descompună complet”, adaugă Wright.
În 2024, cercetători chinezi au găsit microplastice în oase și mușchi scheletici ai unor pacienți care suferiseră operații de înlocuire articulară. Cercetătorii s-au arătat îngrijorați că acest lucru ar putea afecta mobilitatea sau regenerarea musculară.
Un alt studiu din 2024, realizat în Italia, a identificat microplastice în plăci arteriale din arterele carotide ale unor pacienți cu boli cardiovasculare timpurii. Prezența acestor particule a fost asociată cu un risc de 4,5 ori mai mare de accident vascular cerebral, infarct sau moarte subită.
Citește și: Studiu. Microplasticele pătrund adânc în organismele peștilor, apoi în corpul uman
În februarie 2025, cercetători au descoperit microplastice în creierul unor cadavre umane. Cei care fuseseră diagnosticați cu demență aveau de până la 10 ori mai mult plastic în creier decât cei fără boală. Profesorul Matthew Campen suspectează că plasticul pătrunde în creier prin grăsimile (lipidele) folosite de acesta pentru energie și profită de bariera hemato-encefalică slăbită în cazul demenței.
Totuși, nici Campen și nici cercetătorii italieni nu afirmă o legătură cauzală directă între microplastice și boli precum demența sau bolile cardiace. Este mai probabil ca aceste particule să acționeze în sinergie cu alți factori negativi, cumulând efecte pe termen lung.
„Nu sunt ca azbestul – nu vor produce un efect nociv imediat”, spune prof. Fay Couceiro de la Universitatea din Portsmouth. „Dar pot deteriora celulele și împovăra sistemul imunitar, crescând riscul de boli”.
Un litru de apă îmbuteliată poate conține până la 240.000 de particule de plastic
Un obstacol major în cercetare este faptul că „microplastic” este un termen foarte general – există mii de tipuri diferite, de la nylon la polistiren, cu dimensiuni și forme variate. Un litru de apă îmbuteliată poate conține până la 240.000 de particule de plastic.
Unele microplastice pot absorbi toxine din mediu sau pot transporta metale grele, iar substanțele chimice adăugate în plastic pot perturba echilibrul hormonal. Nanoplasticele (mai mici de 1 micrometru) pot pătrunde în celule și se pot acumula în interiorul acestora.
A mai fost descoperit că unele microplastice pot acționa ca un „focar” de gene care conferă rezistență antimicrobiană, putând face bacteriile și virusurile mai rezistente la tratamente. Couceiro conduce în prezent un studiu în Antarctica, unde analizează apa uzată deversată de vase de croazieră pentru a identifica astfel de particule.
Profesorul Raffaele Marfella din Napoli suspectează că microplasticele pot accelera îmbătrânirea, prin inflamarea vaselor de sânge, generarea de radicali liberi și modificarea comportamentului celular. Acest proces a fost deja observat la păsări marine, unde s-a numit „plasticosis”.
Citește și: Microplastice ajung chiar și în creier, arată studiile. „Nu a mai rămas niciun loc neatins”
Verena Pichler, cercetătoare la Universitatea din Viena, crede că acumularea de microplastice ar putea contribui la creșterea riscului de cancer, în special colorectal. „Inflamația persistentă cauzată de plastic poate favoriza formarea tumorilor”, spune ea.
Stephanie Wright subliniază că, din cauza diversității microplasticelor, este imposibil ca cercetătorii să le testeze pe toate pentru a găsi o legătură directă cu o anumită boală, așa cum este cazul fumatului și cancerului pulmonar.
Marfella consideră mai util să stabilim un prag de toleranță. El și echipa sa lucrează cu „organoide vasculare” – structuri 3D din celule umane – pe care le expun la diferite doze de plastic. Datele preliminare pe șoareci sugerează că expunerea zilnică la 10–100 micrograme de microplastic per kg de greutate corporală poate induce inflamații și modificări metabolice.
Totuși, aplicarea acestor rezultate la oameni este dificilă, deoarece metabolismul și mecanismele de eliminare diferă.
Microplasticele pot influența eficiența tratamentelor pentru cancer sau pot agrava boli respiratorii
Couceiro adaugă că persoanele în vârstă sau cu afecțiuni cronice sunt mult mai vulnerabile. Studii recente sugerează că microplasticele pot influența eficiența tratamentelor pentru cancer sau pot agrava boli respiratorii precum astmul.
Ea plănuiește să analizeze probe de flegmă și aer din casele pacienților cu afecțiuni respiratorii pentru a evalua tipurile de particule inhalate. Scopul este de a înțelege riscurile și de a oferi recomandări pentru reducerea expunerii.
În final, Couceiro speră ca aceste date să poată fi folosite pentru a convinge producătorii să creeze plastice mai sigure – mai ales în context medical. De exemplu, tuburile și măștile folosite în spitale ar putea fi înlocuite cu alternative mai sigure.
„Microplasticele sunt peste tot, inclusiv în aerul din interiorul locuințelor. Chiar și în somn, le inhalăm la niveluri scăzute”, spune Couceiro. „Dacă putem identifica tipurile cele mai periculoase, poate vom putea opri producerea lor sau le vom face mai sigure.”
Citește și: Microparticule de plastic au fost găsite în toate probele de lichid seminal uman analizate în cadrul unui studiu
Studii de cercetare au sugerat deja că microplasticele sau nanoplasticele ingerate de pacienții cu cancer pot influența succesul tratamentului, aceste particule minuscule fiind capabile să modifice comportamentul medicamentelor oncologice în organism – de exemplu, prin legarea de aceste substanțe și limitarea cantității de ingredient activ care ajunge în tumori.
În prezent, împreună cu echipa sa de la Universitatea din Portsmouth, Couceiro încearcă să înțeleagă dacă anumite doze de microplastice reprezintă un risc mai mare pentru persoanele cu astm cronic sau alte boli respiratorii de lungă durată.
„În cazul astmului, știm că un factor esențial este calitatea aerului, unul dintre cele mai importante care declanșează crizele”, spune Couceiro. „Iar dacă particulele de plastic sunt puțin mai periculoase decât alte particule din aer, atunci trebuie să încercăm să reducem expunerea la ele”.
Cercetătorii vor ca producătorii de materiale plastice să fabrice doar anumite tipuri
Pentru a face acest lucru, Couceiro intenționează să analizeze probe de flegmă – mucusul gros eliminat din plămâni și căile respiratorii – pentru a vedea dacă microplasticele sunt prezente în cantități ridicate în timpul agravării simptomelor. De asemenea, ea vizitează locuințele pacienților vulnerabili pentru a preleva mostre de aer, în încercarea de a identifica tipurile de particule de plastic pe care aceștia le inhalează, urmând apoi să testeze efectele acestor particule asupra celulelor prelevate de la pacienți.
„Dacă reușim să facem acest lucru cu suficienți oameni, am putea trage concluzii generale pentru un număr mai mare de pacienți cu astm sau boală pulmonară obstructivă cronică și să le oferim sfaturi despre ce se află în casele lor și cum pot evita anumite expuneri”, explică Couceiro.
În cele din urmă, la fel ca mulți alți cercetători din domeniul microplasticelor, Couceiro speră să adune suficiente date pentru a putea discuta direct cu producătorii de materiale plastice, oferindu-le recomandări despre cum își pot face produsele mai sigure. De exemplu, un anumit tip de plastic ar putea fi în mod special implicat în declanșarea crizelor de astm, sau anumite substanțe chimice din plastic ar putea fi mai predispuse la scurgere și declanșarea unor procese toxice în organism, spune ea.
Citește și: Microplasticele ar putea avea deja efecte negative asupra Antarcticii
„Știm că microplasticele sunt peste tot, chiar și în mediul interior. Dacă se află în aerul tău, tot le inhalezi în doze mici chiar și când dormi”, spune Couceiro.
„Așadar, ne-am dori – dacă este posibil – să discutăm cu producătorii despre cum pot fi evitate aceste materiale, sau dacă pot înceta producerea anumitor tipuri de plastic. De exemplu, pentru pacienții care merg la spital pentru tratamente respiratorii, măștile sunt din plastic, iar tuburile sunt tot din plastic. Deci, putem găsi alternative mai sigure, care să prevină pătrunderea microplasticelor în organism de la bun început?”.
Editor : A.P.
