Deputatul PSD Mihai Fifor a afirmat, luni, că pensiile militare nu sunt pensii speciale, iar tratarea lor în acest fel reprezintă „o ticăloşie politică”.

„Ca fost ministru al Apărării Naţionale, spun clar şi răspicat: pensiile militare nu sunt pensii speciale. Să le tratezi ca atare e o ticăloşie politică. Reformaţi ce vreţi, dar lăsaţi militarii în pace! În toate ţările NATO militarii beneficiază de pensii de serviciu în acord cu riscurile asumate, interdicţiile profesionale şi regimul special al carierei militare. În România unii încearcă însă să arunce această realitate în derizoriu, numind în mod abuziv ‘pensii speciale’ ceea ce este, de fapt, o compensaţie legală pentru o viaţă trăită în slujba naţiunii. Şi, ce să vezi, chiar ministrul Ionuţ Moşteanu cerea, când era în opoziţie, desfiinţarea pensiilor speciale – inclusiv a pensiei lui Nicolae Ciucă. Astăzi, de dincolo de poarta ministerului, nu mai vrea desfiinţare, ci reformă ‘graduală, până în 2035’. Aici nu mai e vorba de argumente – unele sunt chiar valabile. E vorba de dublu discurs, cel puţin”, a scris Fifor, pe Facebook.

„În schimb, adevăratele pensii speciale – cele nesusţinute de contribuţii reale – trebuie eliminate urgent. PSD a votat, de fiecare dată, în favoarea tăierii pensiilor speciale. Am spus constant: dacă Guvernul Bolojan cere eforturi românilor obişnuiţi, atunci e de neacceptat ca unele categorii să rămână în afara reformei. Iată de ce, solicităm premierului: să transmită de urgenţă în Parlament proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, să vină cât mai repede cu toate actele din ‘Pachetul 2’ privind tăierea privilegiilor din companiile de stat şi din sistemul public, tăiere pe care o susţinem necondiţionat. Închei cum am început: ca fost ministru al Apărării, refuz să accept ca militarii români să fie folosiţi ca ţap ispăşitor pentru eşecul unor reforme ratate. România are nevoie de echitate, dar şi de respect”, a transmis Mihai Fifor.

În opinia sa, cine nu înţelege diferenţa dintre o pensie militară de serviciu şi un privilegiu necuvenit, „fie nu cunoaşte cum funcţionează un stat democratic, membru al NATO, fie îl dispreţuieşte profund”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version