Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat duminică, la sediul partidului, că este clar că va fi un guvern de uniune naţională, cu mai multe partide, el precizând că votul a fost foarte fragmentat şi s-a votat emoţional.
”Starea de spirit e bună, faţă de alegerile prezidenţiale orice stare de spirit e mai bună, că mai rău ca acolo e greu de crezut, dar este clar că va fi un guvern de uniune naţională, cumva, cu mai multe partide, pentru că pare că avem un vot foarte fragmentat. S-a votat emoţional, asta e viaţa!”, a spus MIhai Tudose, într-o intervenţie la Antena 3.
”Am zis un guvern de uniunea naţională, gândindu-mă la partidele pro-europene, euro-atlantice”, a completat el.
Întrebat dacă PSD ar putea rămâne în Opoziţie, Tudose a spus că ”există orice posibilitate”.
”Haideţi să vedem cifrele şi discutăm luni pe cifre. Din experienţă, cu cât sunt mai puţine partide în acea coaliţie, cu atât lucrurile funcţionează mai bine. Ne aducem aminte, unii, ce a înseamnt acel guvern în 96 sau 97 cu 40 de partiduleţe, a fost un dezastru pentru ţară. Noi vom prezenta partidului care sunt opţiunile şi partidul va hotărî. Toate variantele sunt posibile. Mâine, poimâine o să avem o şedinţă cu conducrile filialelor şi vom lua o decizie”, a mai afirmat Mihai Tudose.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.