Mijlocaşul ofensiv algerian Sofiane Feghouli, în vârstă de 35 de ani, îşi va continua cariera în Irak, la echipa Amanat Baghdad.

În vârstă de 35 de ani, Sofiane Feghouli are 82 de selecţii şi 19 goluri în naţionala Algeriei.

„Scriem un nou capitol în istoria fotbalului irakian, cu un star de talia lui Feghouli care ajunge în campionatul nostru”, s-a entuziasmat noul său club pe contul său de Instagram.

Mutarea foarte aşteptată a lui Feghouli a fost descrisă de mulţi dintre noii săi fani drept cel mai mare transfer din istoria campionatului irakian.

Conducător de joc recunoscut în ultimul deceniu, în special după perioada sa de succes la Valencia (203 meciuri între 2010 şi 2016, 31 de goluri şi 31 de pase decisive), Feghouli a petrecut apoi un an la West Ham şi cinci sezoane la Galatasaray, tot cu succes (34 de goluri şi 31 de pase decisive).

El s-a alăturat echipei Fatih Karagümrük pentru două sezoane, între 2022 şi 2024, petrecând un sezon sub comanda lui Andrea Pirlo înainte de a fi eliberat de clubul turc. El nu a mai jucat de atunci şi a petrecut ultimul sezon fără club.

Deşi nu a mai fost convocat de Les Fennecs de la Cupa Africii pe Naţiuni din 2024, el nu şi-a anunţat niciodată clar retragerea internaţională şi va încerca să-şi relanseze cariera cu doar câteva luni înainte de Cupa Africii pe Naţiuni din Maroc şi de Cupa Mondială din 2026.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version