Ministerul Finanţelor lansează de luni o nouă ediţie TEZAUR cu maturitãţi de 1, 3 şi 5 ani şi cu dobânzi anuale neimpozabile de până la 7,40%.

”În perioada 11 mai 2026 – 5 iunie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,30%, 6,90% şi, respectiv 7,40%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt emise în formã dematerializatã”, anunţă Ministerul Finanţelor.

Când şi unde pot fi cumpãrate titlurile de stat:

– Între 11 mai 2026 – 3 iunie 2026, prin platforma Ghişeul.ro;

– Între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026 online, numai de cãtre persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectatã, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;

– Între 11 mai 2026 – 5 iunie 2026 de la sediul unitãţilor Trezoreriei Statului;
–  Între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026  în mediul urban şi 11 mai 2026  – 3 iunie 2026 în mediul rural, prin subunitãţile poştale ale C.N. Poşta Românã S.A.

Avantajele investiţiei în Programul TEZAUR

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anualã şi se plãteşte la datele de platã prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot rãscumpãra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificãri ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Românã S.A.
Reamintim cã începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetãţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţã.

 

Ghid pentru transferul rapid al fondurilor din contul TEZAUR
Pentru a veni în sprijinul investitorilor cu o experienţã complet digitalizatã şi eficientã, Ministerul Finanţelor a pregãtit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal.
Procesul se realizeazã prin completarea documentului Ordin de platã multiplu electronic (OPME), urmând paşii de mai jos:
·        Descãrcaţi formularul de pe site-ul Ministerului Finanţelor, secţiunea Tezaur Online, şi deschideţi-l exclusiv cu Adobe Acrobat Reader.
·        Completaţi câmpurile cu datele de identificare (CNP) şi IBAN-ul contului bancar în care doriţi sã primiţi banii.
·        Calculaţi suma finalã: Din suma totalã de transferat, deduceţi comisionul aferent transferului: 0,51 lei pentru transferuri de pânã la 50.000 lei sau 6 lei pentru sume mai mari.
·        Validaţi şi salvaţi documentul PDF inteligent.
·        Încãrcaţi formularul în contul dumneavoastrã SPV, utilizând butonul „Depunere formulare” de pe acelaşi site.

Dupã încãrcarea cu succes a documentului, transferul sumelor se va procesa în cel mai scurt timp posibil. Puteţi consulta ghidul la urmãtorul link.

 

Share.
Exit mobile version