Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2025 s-a încheiat cu un deficit de 11,01 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB faţă de deficitul de 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB aferent lunii ianuarie 2024, informează Ministerul de Finanţe.
”Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2025 s-a încheiat cu un deficit de 11,01 miliarde lei, respectiv 0,58% din PIB faţă de deficitul de 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB aferent lunii ianuarie 2024”, arată datele Ministerului de Finanţe.
Veniturile totale au însumat 46,75 miliarde lei, în scădere cu 1,4% (an/an), pe fondul reducerii fondurilor europene şi a unor categorii de venituri curente – încasări din TVA (ca urmare a majorării rambursărilor de TVA în ianuarie) şi accize (efect de bază ridicat în ianuarie 2024). În acelaşi timp se remarcă contribuţii pozitive mai însemnate în cazul încasărilor din impozitul pe salarii şi venit şi contribuţii de asigurări. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile s-au ajustat cu 0,24 puncte procentuale: -0,15 puncte procentuale în cazul veniturilor din fonduri europene şi -0,09 puncte procentuale în cazul veniturilor curente.
Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 6,86 miliarde lei, înregistrând o creştere de 62,4% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+256,5%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%. Totodată, evoluţii pozitive au fost consemnate şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (13,3%) – peste dinamica fondului de salarii din economie (12,2%), şi impozitul pe veniturile din pensii (26,3%).
Contribuţiile de asigurări au înregistrat 17,07 miliarde lei, în creştere cu 9,2% (an/an), sub evoluţia fondului de salarii din economie. Evoluţia mai temperată a acestor încasări este explicată parţial de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel înregistrat în ianuarie 2024.
Încasările nete din TVA au înregistrat 10,54 miliarde lei, în scădere cu 11,9% (an/an). Contracţia acestor încasări este explicată preponderent de avansul restituirilor de TVA, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi lună a anului trecut (3,76 miliarde lei în ian 2025, comparativ cu 2,69 miliarde lei în ian 2024), dar şi de un efect de bază ridicat.
Veniturile din accize au însumat 3,44 miliarde lei, consemnând o scădere de 20,1% (an/an), explicată de evoluţia negativă a încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (-36,8%, efect de bază ridicat). În acelaşi timp, încasările din accizele pentru produsele energetice au consemnat o dinamică pozitivă, de 18,1%. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 4,06 miliarde lei – nivel similar cu cel consemnat în luna ianuarie 2024.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 1,70 miliarde lei, în scădere cu 59% (an/an).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 57,76 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe luna ianuarie 2025 au înregistrat o scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 3,1% din PIB la 3% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 14,01 miliarde lei, în creştere cu 18,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 0,7%.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 7,38 miliarde lei, în creştere cu 3,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 18,7% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 3,84 miliarde lei, cu 2,19 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 22,30 miliarde lei în creştere cu 12,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 0,8 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli.
Alte cheltuieli au fost de 1,30 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 2,49 miliarde lei, în scădere cu 44,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 5,3 miliarde lei, cu 28,15% mai mici decât în luna ianuarie 2024, când au fost în valoare de 7,37 miliarde lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.