Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, joi, că în urma discuţiilor cu reprezentanţii Academiei Române şi ai facultăţilor de istorie s-a convenit că modelul actual de predare a istoriei în liceu trebuie regândit și că Istoria românilor/României va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun.

„Mă bucur că perioada de dezbatere a proiectelor de planuri-cadru pentru învăţământul liceal începe să prefigureze modernizări de esenţă în educaţie, în general, şi în istorie, în particular. Aşa cum am spus la momentul lansării planurilor-cadru, alături de ştiinţă, religie şi pregătire pentru viaţă, un element esenţial este cel legat de cultura naţională”, a declarat Daniel David, joi, după discuţiile şi întâlnirea de lucru avute cu reprezentanţii Academiei Române şi ai facultăţilor de istorie din universităţile ţării.

Ministrul Educației a prezentat mai multe aspecte convenite în urma acestor discuţii.

„După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiştii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a «Istoriei românilor şi a României» (numele va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare, aşa cum mi-am exprimat interesul încă de la începutul dezbaterilor publice. Mai precis, în urma discuţiilor şi întâlnirilor de lucru cu reprezentanţii Academiei Române şi ai facultăţilor de istorie din universităţile ţării, acceptând Memoriul serios şi responsabil al acestora, am convenit următoarele:

  • modelul actual de predare a istoriei în liceu trebuie îmbunătăţit şi regândit;
  • „Istoria românilor/României” va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun;
  • vom lucra colaborativ la programă pentru a avea un conţinut mai aerisit şi mai atractiv, inclusiv cu elemente distincte de consolidare, remediale şi relevanţă pentru viaţă a competenţelor dobândite;
  • vom colabora pentru a asigura în cadrul universităţilor pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educaţie, iar universităţile se vor implica mai direct şi în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar.

Ministrul Educaţiei a menţionat că alte aspecte ale Memoriului vor fi discutate după etapa de diagnostic şi evaluare a sistemului de educaţie şi cercetare, pe care a anunţat-o pentru luna mai.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Le mulţumesc colegilor şi specialiştilor în istorie pentru deschiderea constructivă şi îi încurajez pe toţi oamenii educaţiei să folosim raţional şi înţelept perioada de dezbatere a planurilor-cadru pentru modernizarea educaţiei româneşti”, a transmis Daniel David.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version