Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că modelul pe care România îl are în liceu este unul care de 20 de ani nu produce rezultate bune, menţionând că Istoria Românilor, Geografia României, Gramatica Limbii române şi Religia se vor regăsi în trunchiul comun la liceu.

„Eu cred că oamenii inteligenţi ajung la concluzii proaste dacă pornesc de la premise proaste, dar tot oamenii inteligenţi ajung la concluzii bune dacă pornesc de la permise bune. Eu vreau să vă spun – şi vă rog să se noteze acest lucru – acest ministru, acest ordin de ministru va fi cel care va readuce elementele de cultură naţională după 20 de ani în şcoală, pentru că, poate că nu ştiţi, dar Istoria Românilor sau a României, Geografia României, Gramatica Limbii române nu există la nivel de liceu. (…) Modelul pe care noi îl avem în acest moment în liceu este un model care de 20 de ani nu produce rezultate bune. După 20 de ani, prin această reformă, o să avem din nou Istoria Românilor, Geografia Românilor, Gramatica Limbii române şi Religia a rămas în trunchiul comun”, a declarat ministrul Daniel David miercuri, în plenul Senatului, la „Ora Guvernului”.

Potrivit lui Daniel David, nivelul de analfabetism funcţional la nivel liceal este „prea mare”.

„Nivelul de analfabetism funcţional este prea mare. Intră copiii creativi inteligenţi şi ies oameni cu un nivel prea mare de analfabetism funcţional. Atunci este important să face această schimbare. Modelul pe care îl avem acum, vă spun sincer, modelul pe care îl avem acum este un model care nu mai poate continua. Vorbim de Istoria României. Am spus foarte clar – nu există număr limită de ore”, a mai spus ministrul Educaţiei şi Cercetării

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version