Vicecancelarul german Lars Klingbeil a sosit luni la Kiev într-o vizită neanunţată şi a transmis un mesaj ferm Moscovei, subliniind că Germania rămâne al doilea cel mai mare susţinător al Ucrainei la nivel mondial şi principalul din Europa, cu peste 50 de miliarde de euro alocate de la începutul războiului, relatează Reuters și News.ro.

„Putin nu ar trebui să-şi facă iluzii că sprijinul Germaniei pentru Ucraina s-ar putea prăbuşi”, a declarat Klingbeil, liderul Partidului Social-Democrat, partener minoritar în coaliţia conservatoare condusă de cancelarul Friedrich Merz.

„Dimpotrivă: rămânem al doilea cel mai mare susţinător al Ucrainei la nivel mondial şi cel mai mare din Europa”, a asigurat Klingbeil. „Ucraina poate continua să se bazeze pe Germania”, a insistat el.

Potrivit ministerului lui Klingbeil, guvernul german a sprijinit Ucraina cu 50,5 miliarde de euro (59,18 miliarde de dolari) de la începutul războiului.

Klingbeil l-a îndemnat pe Putin să demonstreze interes pentru procesul de pace care să pună capăt celui mai sângeros război din Europa din ultimii 80 de ani.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a făcut presiuni pentru o încheiere rapidă a războiului, dar Kievul şi aliaţii săi sunt îngrijoraţi că acesta ar putea încerca să impună un acord în condiţiile Rusiei.

Klingbeil a afirmat că Ucraina trebuie să fie implicată în negocieri şi că este nevoie de un armistiţiu şi de garanţii de securitate fiabile pentru o pace durabilă. „În acest scop, coordonăm îndeaproape eforturile la nivel internaţional”, a afirmat el.

Printre opţiunile prezentate săptămâna aceasta pentru securitatea Ucrainei după un eventual acord de pace, atât preşedintele francez Emmanuel Macron, cât şi premierul britanic Keir Starmer au susţinut desfăşurarea de trupe ca parte a unei coaliţii a celor dispuşi să ajute Kievul. Cancelarul Merz a semnalat, de asemenea, deschiderea Germaniei faţă de o astfel de participare, dar s-ar confrunta cu reacţii negative atât din interiorul, cât şi din afara spectrului său politic în această chestiune.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version