Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a afirmat că există discuţii din ce în ce mai avansate cu privire la măsuri de relansare a economiei ce vor intra în pachetul 3 gândit de Guvern, măsuri care să stimuleze competitivitatea, exporturile şi să ajute la atragerea de investiţii.

„Vă pot confirma că există discuţii din ce în ce mai avansate pe această zonă de relansare economică. Discutăm de măsuri care să stimuleze competitivitatea, exporturile, să ajute la atragerea de investiţii şi aceste lucruri le putem face chiar cu fonduri europene pe care încă le avem disponibile – pe Coeziune n-am lansat chiar tot. Avem încă fonduri care sunt disponibile pentru aceste lucruri. Detaliile pachetului n-aş putea să vi le spun acum, pentru că depind de o decizie a Coaliţiei. Acolo se decide până la urmă forma finală. Implicarea mea va fi mai ales pe zona aceasta, de a activa aceste fonduri europene pe care le avem pentru zona de competitivitate pe de-o parte şi pentru zona de social, de a răspunde mai bine la vulnerabilitatea anumitor categorii, pe de altă parte”, a explicat ministrul, într-un interviu acordat Agerpres.

Citește și: Grindeanu anunță că va prezenta programul PSD de relansare economică

Întreprinderile mici și mijlocii ar putea primi granturi de până la 40%

În lunile următoare, ar putea fi lansat un instrument financiar destinat în special întreprinderilor mici și mijlocii, ce presupune granturi de până la 40%, dar acest lucru depinde de deciziile ce vor fi luate în coaliţie, a adăugat Pîslaru.

„Ceea ce vă pot spune este că noi pregătim nişte instrumente financiare de nouă generaţie, prin care companiile care sunt în zona aceasta de a-şi scala, de exemplu, afacerea sau de a vrea să facă noi investiţii, mă refer aici la IMM mai ales, nu vor mai fi nevoite să vină la minister, să participe la apeluri de proiecte din alea unde lansez apelul, îmi vin 300 de firme pentru 50 de firme de fapt care pot să ia bani.

Şi atunci vrem să lansăm – şi avem acum în plan, chiar în lunile următoare, dar, repet, depinde şi modul în care Coaliţia va decide forma finală – , dar există această oportunitate de a putea firmele să meargă direct la bănci, la instituţiile financiare, de unde să obţină nişte instrumente care să le dea o dobândă extrem de mică, o garanţie guvernamentală şi ceea ce se numeşte capital rebate, adică o reducere a principalului, a creditului, dacă vreţi.

În momentul în care şi-au terminat făbricuţa sau linia de producţie sau ce nevoie au avut, să poată să îşi obţină până la 40% grant într-un mod în care nu mai aşteaptă, repet, apel, nu mai aşteaptă după funcţionarul public. Deci, pur şi simplu, un sistem absolut fabulos prin care răspundem la nevoile imediate de finanţare a sectorului privat. Şi aceste lucruri sunt avansate”, a susţinut ministrul.

„Vrem să investim în sectoarele pentru care România are acum importuri”

El a mai spus că există interesul de a ajuta în special firmele care activează în sectoare unde România importă foarte mult.

Citește și: Bolojan: Incapacitatea de plată este exclusă. Premierul vorbește despre pachetul 3 cu măsuri de relansare economică

„Ce vrem să facem cu ocazia pachetului 3 este (…) să ne uităm la sectoarele acelea unde avem un deficit în acest moment de cont curent, adică să vedem cum putem, poate, să investim în sectoare în care să producem în România nişte lucruri pentru care acum avem importuri”, a explicat Pîslaru.

„Şi aici, pe de o parte, sunt aceste lucruri legate de IMM-uri şi, pe de altă parte, cealaltă măsură la care ne uităm – dacă putem pune pe masă un pachet pentru investitori care ar vrea să vină în domenii critice pentru economie, pe principiul, dacă vreţi, The Inflation Reduction Act al Americii, în care zicea «vii la noi, noi îţi dăm jumate, tu vii cu jumate şi creăm investiţii». Acum, nu ştiu dacă ne permitem noi să dăm chiar jumătate, dar 20% dacă am putea oferi ca un pachet de stimulare a investiţiilor mi se pare extrem de binevenit”, a completat el.

Acesta a subliniat că „în acest moment sunt idei” personale.

„Consideraţi-le idei personale până în momentul în care le veţi vedea făcând parte dintr-un pachet pe care coaliţia îl va propune”, a concluzionat Dragoş Pîslaru.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version