Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă luni că a constatat nereguli grave în respectarea legislaţiei şi a protocoalelor medicale, în urma controalelor la Spitalul Judeţean din Mehedinţi privind modul în care au fost transferaţi sau externaţi mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihice. Ministrul a dispus sancţiuni pentru managerul unităţii sanitare (10.000 lei), pentru directorul medical (10.000 lei) şi pentru spital (30.000 lei), iar raportul controlului realizat de Inspecţia Sanitară de Stat este transmis către toate autorităţile competente din justiţie.
”În urma controalelor desfăşurate la Spitalul Judeţean din Mehedinţi privind modul în care au fost externaţi şi transferaţi mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislaţiei şi a protocoalelor medicale. Nu au respectat nici legislaţia, dar cel mai grav în opinia mea, nu au respectat demnitatea umană pentru pacienţi care se află într-o stare de vulnerabilitate absolută. Oameni fără apărare, fără capacitatea de a reacţiona. Inacceptabil!”, transmite ministrul Sănătăţii.
”NU tolerez un asemenea comportament faţă de pacienţi. Nu există justificări şi nu accept nicio explicaţie pentru lipsa de respect şi lipsa de empatie”, precizează ministru Alexandru Rogobete.
Ministrul spune că a dispus sancţiuni pentru managerul unităţii sanitare (10.000 lei), pentru directorul medical (10.000 lei) şi pentru spital (30.000 lei), iar raportul controlului realizat de Inspecţia Sanitară de Stat este transmis către toate autorităţile competente din justiţie.
”Ce trebuie să facem pentru ca aceste cazuri să nu se mai repete: Ne-am obişnuit să fim reactivi. Ne scandalizăm când ne confruntăm cu imagini şi cazuri grave, sancţionăm, blamăm şi mergem mai departe. Este insuficient! Lucrăm deja la un set de protocoale actualizate, împreună cu Ministerul Muncii, care vin să prevină situaţii similare”, afirmă Rogobete.
”Cer doar un lucru firesc: ca fiecare pacient să fie tratat cu demnitate şi omenie. Nimic mai mult. Nu poţi pretinde respect dacă tu, la rândul tău, nu oferi respect. În sistemul medical, respectul faţă de pacienţi, aparţinători, faţă de oameni, nu este o opţiune, este o obligaţie profesională, morală şi legală”, subliniază miistrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.