Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că, din analizele făcute de autorităţile române în colaborare cu cele ale altor ţări, inclusiv cu serviciile de informaţii externe, reiese că nu există indicii conform cărora România ar avea un grad de risc mai ridicat, în ceea ce priveşte securitatea, din cauza noilor evoluţii şi declaraţii care vizează războiul din Orientul Mijlociu.

Întrebat, marţi seară, la Digi 24, dacă în opinia sa situaţia de securitate a României se schimbă, având în vedere cele mai recente evoluţii internaţionale şi în contextul în care Iranul a ameninţat că atacurile sale vor depăşi graniţele Orientului Mijlociu, vicepremierul Radu Miruţă a răspuns: ”Până în momentul de faţă, nu”. 

 

”Facem astfel de analize constant – constant înseamnă cu o frecvenţă şi de trei ori pe zi – validăm astfel de analize şi cu alte ţări, cu servicii de inteligenţă ale altor ţări, cu Ministere ale Apărării ale altor ţări. (…) Nimic din ceea ce este analizat până în acest moment nu creşte gradul de risc asupra securităţii naţionale. Este un război care se poartă între Iran, Statele Unite, Israel. Iranul a atacat o parte dintre vecini, nu a atacat până acum nicio ţară membră NATO, este un element pe care noi îl avem în vedere, în considerarea că putea să facă asta, dacă tragi o linie, o rază din centrul Iranului de jur împrejur se poate observa că felia care a fost sărită este Turcia. Nu avem nicio indicaţie cum că ar avea o astfel de intenţie de a ataca o ţară membră NATO”, a adăugat Radu Miruţă.

 

El a precizat că autorităţile române urmăresc evoluţiile de pe plan internaţional, inclusiv pe cele care afectează zona economică.

Share.
Exit mobile version