Institutul rus dedicat studiilor privind teleportarea şi „maşina timpului” şi-a încetat activitatea, a informat miercuri postul RTVI, citat de agenţia EFE. Institutul a organizat aproape 900 de seminarii înainte de a fi închis.
Institutul de Cercetare a Naturii Timpului a funcţionat peste un sfert de secol, ca structură afiliată Universităţii de Stat din Moscova, potrivit RTVI.
Centrul de studii a fost fondat în 1999 de biofizicianul rus Alexandr Levici, conform informaţiilor furnizate de institut pe site-ul său web, care în prezent nu mai este accesibil.
Printre obiectivele şi domeniile sale de activitate se numărau studiile de mecanică cuantică cauzală, potrivit EFE.
Institutul a organizat aproape 900 de seminarii înainte de închidere. Printre discuţii s-au numărat posibilitatea de a „primi informaţii din viitor”, precum şi „maşina timpului şi teleportarea în timp şi spaţiu”.
Site-ul web al institutului a fost actualizat pentru ultima dată la data de 3 august.
Între timp, oamenii de știință au lucrat la dezvoltarea unui alt tip de teleportare: cea cuantică. Ei au îmbunătățit capacitatea computerelor de a trimite informații cuantice spre alte calculatoare aflate la distanță, un proces considerat a fi o „teleportare a datelor”, relatează New York Times.
Această tehnologie ar putea schimba semnificativ modul în care datele circulă dintr-un loc în altul. Se bazează pe mai mult de un secol de cercetări care implică mecanica cuantică, un domeniu al fizicii care guvernează tărâmul subatomic.
Editor : C.A.