Doi bărbaţi care au fost acuzaţi de către DNA de dare de mită în legătură cu atribuirea unui contract în Portul Constanţa şi-au recunoscut faptele în faţa anchetatorilor şi au primit condamnări cu suspendare. Procurorii au precizat că unul dintre aceștia a promis 250.000 de euro, astfel încât firma sa să câştige un contract și a oferit un avans de 25.000 de euro din sumă.
DNA a anunțat, joi într-un comunicat de presă, că „procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei pentru Ţ.L., angajat al unor societăţi comerciale care activează în Portul Constanţa, pentru dare de mită şi B.R., asociat şi administrator în cadrul unei societăţi comeriale care activează în Portul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mit”.
„La data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ţ.L., urmărind obţinerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului «Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanţa şi organizarea execuţiei lucrărilor» în valoare de 124.625.548 de lei (echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro), aflat în procedură de licitaţie, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro (reprezentând 1% din valoarea contractului), pentru ca funcţionari publici cu atribuţii decizionale din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime S.A. Constanţa să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea inculpatului să fie declarată câştigătoare”, arată DNA, în comunciat.
Procurorii DNA au mai precizat că la datele de 4 şi 6 februarie, bărbatul respectiv ar fi oferit, prin intermediul aceleiaşi persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro.
Citește și: Ce măsuri au luat judecătorii în cazul de corupţie din Portul Constanţa. Șeful organizației locale PSD, plasat sub control judiciar
„La data de 11 decembrie 2024, inculpatul B.R., urmărind obţinerea aprobării la nivelul Administraţiei Porturilor Maritime S.A. Constanţa a unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanţa prin firma sa, ar fi remis lui Cristea Cătălin-Viorel, funcţionar public în cadrul companiei naţionale anterior menţionate, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea şi, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă şi de către alţi funcţionari publici din cadrul companiei, a actelor necesare obţinerii de avize, aprobări şi licenţă de lucru pentru proiectul respectiv”, a mai transmis sursa citată.
Sursa citată a mai spus că în prima cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, depusă în contul A.N.A.B.I. pe numele inculpatului, în vederea confiscării speciale de către instanţa de judecată.
Citește și: Politician cu succes în afaceri. Cine este Ion Dumitrache, liderul PSD implicat în cazul de corupție din Portul Constanța
Cei doi bărbaţi şi-au recunoscut faptele în faţa anchetatorilor. Astfel, cel care a promis o mită de 250.000 de euro a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, iar celălalt bărbat, un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.
Cei doi urmează să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile fiecare.
Dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privindu-i pe cei doi inculpaţi au fost înaintate la Tribunalul Constanţa, cu propunerea de fi menţinută măsura asiguratorie dispusă în cauză.
Citește și: Grindeanu, despre șeful PSD Constanţa: Mă doare fix la 3 metri de şpiţul piciorului de apartenenţa politică a unuia care încalcă legea
Editor : A.P.