Programul Maratonului de la Londra de anul viitor, care va dura două zile, a fost stabilit printr-un joc de „piatră, hârtie, foarfecă” la care a participat deţinătorul recordului mondial la maraton şi campion la proba masculină din 2026, Sabastian Sawe, au anunţat miercuri organizatorii, potrivit Reuters.
Kenyanul Sawe, care a devenit primul bărbat care a alergat un maraton în mai puţin de două ore într-o cursă valabilă pentru stabilirea unui record — terminând maratonul de la Londra din 2026 într-o oră, 59 de minute şi 30 de secunde —, a pierdut în faţa campioanei şi deţinătoarei recordului la categoria femei în scaun cu rotile, Catherine Debrunner.
Astfel, duminica tradiţională a fost rezervată pentru cursele de elită feminine şi cele în scaun cu rotile. Cursele masculine vor avea loc cu o zi înainte, la 24 aprilie.
„Duelul de «piatră, hârtie, foarfecă» dintre Sabastian şi Catherine a fost o modalitate distractivă de a decide în ce zi va avea loc fiecare cursă de elită”, a declarat Hugh Brasher, directorul executiv al evenimentului.
Maratonul de la Londra, care este, în mod tradiţional, un eveniment de o zi, se va desfăşura pe parcursul a două zile, într-o ediţie specială, unică, în 2027.
„Împărţirea curselor de elită ne va permite să punem şi mai mult în valoare sportivii extraordinari care participă”, a adăugat Brasher.
Un număr record de 1,33 milioane de persoane s-au înscris la tragerea la sorţi publică pentru cursă.
