Astăzi, 3 iulie 2025, elevii de clasa a VIII-a primesc rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale. Tot în această zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune cereri pentru vizualizarea lucrărilor, urmate, după caz, de contestații. Conform procedurii aprobate de Ministerul Educației, orice solicitare de reevaluare trebuie să fie însoțită de documentele completate în conformitate cu prevederile metodologice în vigoare.
La solicitarea comisiilor județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din propria inițiativă, Comisia Națională de Organizare poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor.
Model de cerere pentru contestații la Evaluarea Națională 2025
Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia.
Citește și descarcă: Declarație de confirmare a vizualizării lucrării de la Evaluarea Națională 2025
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.
Înregistrarea solicitărilor privind vizualizarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2025
„La avizierul unității de învățământ – centru de examen se afișează, conform calendarului examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025, perioada, programul și adresa de e-mail în/la care se pot depune/transmite prin mijloace electronice cereri pentru vizualizarea lucrărilor, înaintea depunerii contestațiilor, respectiv programul în care se pot vizualiza lucrările scrise.”, potrivit documentului Ministerului Educației.
Calendarul activității de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2025
- 3 iulie 2025 (14.00 – 18.00): Depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor, vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen:
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen (în intervalul orar 9.00 – 17.00)
Citește și descarcă: Model de cerere pentru vizualizarea lucrării scrise la Evaluarea Națională 2025
Citește și descarcă: Model de cerere pentru contestație la Evaluarea Națională 2025
Ce se întâmplă dacă diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct
În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică având două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială.
Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat. (sursa: edu.ro).
Editor : C.S.