Arena Naţională va fi, joi, de la ora 21.00, gazda unui moment istoric: primul meci din palmaresul oficial UEFA disputat la Bucureşti între România şi Republica Moldova.

Meciul amical dintre cele două selecţionate reuneşte nu doar pasiunea pentru fotbal, ci şi dorinţa comună de a celebra legăturile istorice, culturale şi emoţionale dintre cele două ţări.

Acesta va fi primul meci disputat între cele două reprezentative în România care va conta în palmaresul oficial. Ultima partidă disputată între România şi Moldova s-a jucat în noiembrie 2022, la Chişinău, când tricolorii s-au impus cu 5-0.

Porţile stadionului se vor deschide la ora 18:00, iar fanii sunt aşteptaţi în Arena Fanilor, spaţiul interactiv pregătit de Federaţia Română de Fotbal şi partenerii săi, unde vor avea parte de activităţi, surprize şi momente speciale înainte de fluierul de start.

Atmosfera festivă va fi completată de un concert extraordinar organizat în colaborare cu Federaţia Moldovenească de Fotbal, începând cu ora 19:00. Pe scenă vor urca artişti îndrăgiţi de publicul ambelor ţări, Guess Who şi trupa Zdob şi Zdub, care vor transforma zona din faţa stadionului într-un loc al bucuriei şi al energiei pozitive.

Înainte de startul partidei, “Deşteaptă-te, române!” va fi cântat de Lidia Buble, iar “Limba noastră”, imnul Republicii Moldova, va fi interpretat de Tania Turtureanu, ca o dovadă a relaţiei bune dintre cele două ţări. 

Lotul convocat de selecţionerul Mircea Lucescu pentru acest meci, dar şi pentru partida de duminică, tot de pe Arena Naţională, cu Austria, în preliminariile CM-2026: 

PORTARI:

Ionuţ RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAŞI: 

Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIŢĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUŢ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);

MIJLOCAŞI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Ţările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUŢAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1),  Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ştefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);

ATACANŢI

Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).

Meciul cu Moldova va fi transmis de Prima TV.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version