Rafturile cu ouă devin din ce în ce mai goale în mai multe magazine din România. Fermierii preferă să exporte produsele, pentru că primesc bani mai mulți. Deja, 40% din producția internă ajunge în țări precum Germania sau Franța, care au fost afectate mult de gripa aviară, ba chiar și în Statele Unite.
În ultimele săptămâni vedem o golire a rafturilor cu ouă românești. Puține sortimente mai sunt disponibile. Motivul îl reprezintă exportul masiv de ouă românești pe piețele europene și chiar cea nord-americană. Prețurile mai bune îi atrag pe producători români.
În 2024, România a exportat 33.000 de tone de ouă, însă pe primele opt luni ale acestui an această cifră a fost depășită – 35.000 de tone de ouă românești exportate.
În ultimul deceniu, piața ouălor din România s-a dezvoltat exponențial, iar exporturile au crescut de peste cinci ori, principalele piețe europene fiind Italia și Germania. În România, oul are printre cele mai mici prețuri de producție din Uniunea Europeană: un ou la poarta fermei costă 0,60 lei, ajungând în magazine până la un leu, în timp ce oul bio costă puțin mai mult.
George Bădescu, președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale, a spus la Digi24 că nu anticipează o criză a acestui produs.
„Există informații, situații despre anumite tensiuni în lanțul de aprovizionare care au dus la sincope în acoperirea permanentă a magazinelor cu acest produs. Aceste tensiuni survin pe de o parte și din caracterul sezonier al acestui produs, dar și din apariția unor, să zicem așa, oportunități suplimentare, având în vedere că anumite piețe din mai ales din Europa de vest, se confruntă cu oarecare deficit cauzat de gripa aviară. Din acest punct de vedere am putut vedea că există în piață, să spunem, afirmații, dar și situații concrete în care poate numele magazine, acest produs nu a fost permanent prezent, iar pe de altă parte am văzut în spațiul public și anumite declarații ale unor producători locali care spun că în contextul acesta ar fi mai avantajos pentru ei să exporte producția locală.
Totuși, noi asigurăm onsumatorii că prin experiența celor care lucrează în zona aceasta de aprovizionări în marile rețele, situațiile menționate vor fi remediate cât mai curând”, a spus el.
Editor : M.B.
