Şeful NASA, Jared Isaacman, recent instalat în funcţie şi considerat un apropiat al miliardarului Elon Musk, a revenit joi asupra problemelor întâmpinate în 2024 de nava Starliner a companiei Boeing în timpul primului său zbor cu echipaj către ISS, semnalând defecţiuni grave imputabile atât constructorului de avioane, cât şi agenţiei spaţiale americane, relatează AFP şi Reuters.
Aceste concluzii, foarte severe, sunt conţinute într-un raport al NASA cu privire la această misiune care a devenit controversată, pentru că defecţiunile navei Boeing au blocat doi astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) timp de peste nouă luni.
„Starliner prezintă deficienţe de proiectare şi inginerie care trebuie corectate, dar deficienţa cea mai îngrijorătoare revelată de această anchetă nu este de natură materială. Este vorba de luarea deciziilor şi de leadership”, a declarat Jared Isaacman în cadrul unei lungi conferinţe de presă.
Criticând atât Boeing, cât şi NASA pentru neglijenţele lor, el a dezvăluit că agenţia a clasificat această misiune ca un incident de „tip A”. Este acelaşi nivel de gravitate ca accidentele mortale care au avut loc cu navetele spaţiale Challenger şi Columbia.
Agenţia spaţială americană a convocat joi o conferinţă de presă în regim de urgenţă şi a publicat un raport de 300 de pagini în care examinează eşecurile tehnice şi de supraveghere din spatele primului zbor cu echipaj al navei Starliner din 2024, o misiune de mare anvergură care i-a ţinut pe astronauţii NASA Butch Wilmore şi Suni Williams pe ISS timp de nouă luni pentru o misiune de testare iniţial planificată să dureze aproximativ o săptămână.
Boeing a cheltuit zeci de milioane de dolari pentru a repara Starliner după misiune. Wilmore şi Williams, ambii piloţi de testare şi astronauţi veterani, s-au întors în siguranţă pe Pământ anul trecut cu o navă SpaceX, după ce capsula Starliner defectă s-a întors goală.
„În primul rând, încercăm să transmitem un mesaj despre ce este corect şi ce este greşit în gestionarea unor situaţii de acest gen, astfel încât acestea să nu se mai repete”, a declarat Isaacman reporterilor.
Raportul, finalizat în noiembrie, enumeră patru anomalii tehnice cunoscute anterior care au dus la eşecul misiunii, inclusiv defecţiuni ale sistemului de propulsie al Starliner care au complicat capacitatea acestuia de a se andoca la ISS în primele ore ale misiunii.
Jared Isaacman, primul astronaut privat, şi-a preluat funcţia la NASA la sfârşitul anului trecut. El este un susţinător al misiunilor pe Lună şi Marte şi totodată un fost asociat al CEO-ului SpaceX, Elon Musk. Numirea lui Isaacman a intervenit după ce Trump l-a retras ca propunere iniţială pentru şefia NASA, dar apoi l-a propus din nou pentru funcţia de administrator al NASA.
În vârstă de 42 de ani, Jared Isaacman, un magnat al comerţului electronic, care a zburat de două ori pe orbită în misiuni astronautice complet private în calitate de client şi colaborator al SpaceX, a fost eliminat din cursa pentru conducerea agenţiei spaţiale la sfârşitul lunii mai, pe fondul disputei mediatizate dintre Trump şi Musk. Sean Duffy, şeful Departamentului Transporturilor din SUA, a fost numit şef interimar al NASA în iulie. La începutul lunii noiembrie, Donald Trump, a anunţat că îl renominalizează pe Jared Isaacman la şefia NASA, relaţiile sale cu Musk părând să se fi ameliorat între timp.
Isaacman, fondator şi CEO al serviciului de tranzacţii financiare Shift4 Payments, a fost comandantul şi principalul sponsor al primului echipaj spaţial complet privat care a ajuns pe orbita Pământului în 2021. El a condus o echipă de patru astronauţi civili începători la bordul unei nave spaţiale SpaceX într-o misiune de trei zile numită Inspiration4.
S-a întors pe orbită în septembrie 2024 cu o misiune privată, pe care a finanţat-o din nou, conducând un alt echipaj de patru astronauţi privaţi într-o misiune numită Polaris Dawn, în care s-a alăturat unui inginer SpaceX pentru a efectua prima ieşire spaţială din lume în calitate de persoană privată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

