NASA a anunțat marți că pregătește misiunea Artemis II, cu patru astronauți care vor fi trimiși într-o călătorie de zece zile în jurul Lunii. Va fi primul zbor cu echipaj dincolo de orbita joasă a Pământului după 50 de ani și un pas decisiv pentru viitoarea aselenizare planificată de agenția americană.

Agenția spațială americană a anunțat că speră să trimită astronauți într-o misiune în jurul Lunii încă din luna februarie, pentru a pregăti o aselenizare care ar putea avea loc cel mai devreme în 2027, relatează BBC.

NASA se angajase anterior să lanseze misiunea cel târziu la finalul lui aprilie, însă acum încearcă să grăbească programul. Au trecut 50 de ani de când o țară a mai trimis o misiune cu echipaj pe Lună. NASA va trimite patru astronauți într-o călătorie de zece zile, dus-întors, pentru a testa sistemele.

Artemis II, a doua lansare din programul Artemis, are ca scop final trimiterea de astronauți pe Lună și, ulterior, stabilirea unei prezențe de lungă durată pe suprafața lunară.

Lakiesha Hawkins, administrator asociat adjunct interimar al NASA, a declarat că va fi „un moment important în explorarea spațială umană”. „Împreună avem locuri în primul rând la istorie”, a spus ea într-o conferință de presă. „Fereastra de lansare s-ar putea deschide chiar pe 5 februarie, dar vrem să subliniem că siguranța este prioritatea noastră.”

Directorul de lansare Artemis, Charlie Blackwell-Thompson, a explicat că sistemul de rachetă Space Launch System (SLS), construit pentru a duce astronauții spre Lună, este „aproape complet asamblat și gata de zbor”. Tot ce mai rămâne este finalizarea capsulei Orion și testele de la sol.

Prima misiune Artemis, lansată în noiembrie 2022, a durat 25 de zile și a constat într-un zbor fără echipaj în jurul Lunii, urmat de reintrarea în atmosfera Pământului. A fost un succes covârșitor, deși au existat probleme cu scutul termic, ulterior remediate.

Cine sunt astronauții misiunii Artemis II

Artemis II va dura zece zile și îi va duce pe astronauții Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch de la NASA, împreună cu Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană, într-o călătorie în jurul Lunii. Ei nu vor aseleniza, dar vor fi primii oameni care vor zbura dincolo de orbita joasă a Pământului după Apollo 17, în 1972.

Jeff Radigan, directorul de zbor Artemis II, a explicat că echipajul va ajunge mai departe în spațiu decât oricine până acum: „Vor zbura la cel puțin 5.000 de mile marine (9.200 km) dincolo de Lună.”

Scopul misiunii este testarea sistemelor rachetei și navei pentru a pregăti o viitoare aselenizare. Capsula Orion, care va fi „casa” astronauților pe durata zborului, va fi lansată de pe SLS, propulsată inițial de două boostere care se vor desprinde după două minute. Etapa centrală se va separa după opt minute, iar sistemele de propulsie și panourile solare vor intra în funcțiune.

După verificări complete de 25 de ore, Orion se va desprinde de modulul de propulsie, urmând o manevră de tip „balet spațial” pentru a exersa procedurile de andocare. Apoi, un motor va efectua o manevră de injecție translunară (TLI), trimițând echipajul într-o călătorie de patru zile, la peste 230.000 de mile de Pământ.

Pe parcurs, vor fi făcute teste medicale și experimentale: cercetătorii vor analiza modul în care microgravitația și radiațiile afectează organismul uman, folosind mostre de sânge și organoizi.

După survolul Lunii, astronauții vor reveni pe Pământ, unde capsula Orion va reintra în atmosferă și va ameriza în largul Californiei.

Artemis III, prima misiune de aselenizare

Succesul Artemis II va fi decisiv pentru Artemis III, prima misiune de aselenizare. Dr. Simeon Barber, de la Open University, a avertizat însă că obiectivul NASA de a trimite astronauți pe Lună „nu mai devreme de mijlocul lui 2027” este probabil prea optimist. „«No earlier than» este o formulare des întâlnită la NASA și înseamnă exact asta: aceasta este cea mai devreme posibilitate”, a explicat el, adăugând că termenul este nerealist din cauza costurilor pentru menținerea pe linie a programului Artemis III.

„Aselenizarea va necesita ca racheta Starship a lui Elon Musk să transporte astronauții pe suprafața Lunii și înapoi, iar în ultimele luni am văzut că Starship mai are încă un drum lung de parcurs înainte să poată realiza măcar un zbor orbital în jurul Pământului, ca să nu mai vorbim de a trimite astronauți la bord”, a mai spus Barber.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version