Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă luni situaţia economică a României, arătând că „am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului şi ne-am comportat ca şi când resursele ar fi inepuizabile”. „Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi. E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, şi să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate şi cu un model economic viabil”, mai spune el.
„Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanţelor. Ce am găsit şi cum arată România astăzi, faţă de acum cinci ani – în perioada primului meu mandat? Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp şi o fundaţie bugetară tot mai instabilă. Ani la rând ni s-a spus că România creşte. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creşterea a fost împinsă în principal prin consum. S-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam. Am uitat că nu cheltuiam banii noştri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutaţi”, spune ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.
Ministrul arată că bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate şi cheltuieli subevaluate, iar pentru că nu s-au luat măsuri de corecţie la timp, România a intrat într-o spirală de deficite permanente.
„Realitatea este una singură: în ultimii cinci ani, deficitul bugetar al României a fost constant peste 6% din PIB, atingând vârfuri critice de peste 9%. Totul, în condiţiile în care regula europeană recomandă un prag de maximum 3%. Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului. Consecinţele? Dobânzi mai mari la împrumuturi, încredere şubrezită, iar datoria publică s-a dublat. Şi, cu toate acestea, ne-am comportat ca şi când resursele ar fi inepuizabile. Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora, fără să ne preocupe cu adevărat cum generăm bani sănătoşi, din interior. Cum creştem o economie competitivă, inovatoare, rezilientă, capabilă să susţină ritmul cheltuielilor publice”, a precizat Nazare.
Potrivit ministrului, astăzi, punctul critic de la care plecăm este clar: reconstrucţia bugetului de stat pe baze solide.
„Avem o întrebare fundamentală de pus – şi de asumat: ce putem colecta corect şi eficient şi, mai ales, cât ne permitem să cheltuim în mod realist? E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaştem greşelile şi să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate şi cu un model economic viabil”, afirmă Alexandru Nazare.
Editor : Liviu Cojan