Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a transmis miercuri, după o întâlnire cu Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, că România trebuie să schimbe „fundamental” atitudinea în atragerea de investiţii străine, fiind nevoie de „reguli clare, stabile şi echilibrate pentru ca investitorii serioşi să găsească în România un mediu predictibil”. El mai arată că România are nevoie de capital, tehnologie şi know-how, iar SUA rămâne unul dintre partenerii importanţi în acest proces.

Ministrul Finanţelor arată că a avut o discuţie consistentă, miercuri, la Ministerul Finanţelor cu Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, despre întărirea parteneriatului strategic şi atragerea mai multor investiţii americane în România.

„Am subliniat azi în cadrul întâlnirii cu echipa Ambasadei SUA interesul nostru pentru proiectele de parteneriat public-privat (PPP) şi pentru creşterea investiţiilor străine directe (FDI). România are nevoie de capital, tehnologie şi know-how, iar SUA rămâne unul dintre partenerii noştri importanţi în acest proces. Discuţia de azi are loc după numeroase acţiuni şi dialoguri pe această direcţie, derulate anterior mandatului actual inclusiv cu Departamentul de Comerţ SUA şi reprezentanţi ai ţărilor UE care au o experienţă relevantă în PPP”, arată mesajul ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pe Facebook.

Potrivit oficialului din Guvern, „trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine”.

„Avem nevoie de reguli clare, stabile şi echilibrate, pentru ca investitorii serioşi să găsească în România un mediu predictibil şi atractiv. Creşterea investiţiilor înseamnă locuri de muncă mai bine plătite, infrastructură modernă şi şansa ca România să-şi valorifice potenţialul”, menţionează Nazare.

El anunţă continuarea dialogului cu partenerii americani, pentru a aduce cât mai multe proiecte şi companii în ţara noastră.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version