Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, consideră că ideea unui guvern fără USR şi pe care l-ar conduce este ”o chestiune politică”, una care ”nu e de actualitate”. El subliniază că premierul Ilie Bolojan s-a implicat direct ”în foarte multe speţe care au ajutat în finanţe”, în aşa fel încât România să ajungă să reducă din deficitul bugetar.

Alexandru Nazare a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă ar fi de acord să preia funcţia de prim-ministru, într-un guvern din care USR să nu facă parte. 

 

”În primul rând, nu aş vrea să comentez o astfel de chestiune. În al doilea rând, sunt foarte concentrat pentru a-mi face treaba cât mai bine aici, la Ministerul Finanţelor, avem proiecte în derulare, foarte importante, pe care vreau să le duc la bun sfârşit. Rezultatele despre care discutăm astăzi nu ar fi fost posibile fără implicarea directă a prim-ministrului Ilie Bolojan în foarte multe speţe care ne-au ajutat în finanţe. Aceasta este o chestiune politică pe care chiar nu are rost să o comentez, pentru că nu e de actualitate”, a răspuns Alexandru Nazare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version