Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că se opune unei „încetări unilaterale a focului” în Liban, declaraţie făcută în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat publicat de biroul său, relatează AFP, conform Agerpres. 

„Prim-ministrul a declarat în cadrul convorbirii că se opune unei încetări unilaterale a focului, care nu va schimba situaţia securităţii în Liban”, se arată în comunicat.

După un an de confruntări transfrontaliere, Israelul şi Hezbollah-ul libanez, un aliat al mişcării palestiniene Hamas, au intrat în război deschis. Din 30 septembrie, armata israeliană a lansat o ofensivă terestră împotriva mişcarii pro-iraniene în sudul Libanului, însoţită de lovituri aeriene.

Declaraţia premierului Netanyahu survine la scurt timp după ce Macron a crescut marţi presiunea asupra Israelului pentru a respecta deciziile Naţiunilor Unite.

„Premierul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”, a spus el, referindu-se la votul din noiembrie 1947 al Adunării Generale a Naţiunilor Unite privind planul de împărţire a Palestinei într-un stat evreu şi unul arab.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a răspuns la comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron, afirmând că formarea ţării sale provine din „războiul de independenţă” din 1948 şi nu dintr-o decizie a ONU.

„O reamintire pentru preşedintele Franţei: nu rezoluţia ONU este cea care a stabilit statul Israel, ci mai degrabă victoria obţinută în războiul de independenţă cu sângele luptătorilor eroici, mulţi dintre ei supravieţuitori ai Holocaustului – în special din Regimul de la Vichy din Franţa”, a declarat Netanyahu.

Tensiunile au crescut între cei doi lideri de când Macron a insistat săptămâna trecută ca oprirea exporturilor de arme folosite de Israel în Fâşia Gaza şi Liban este singura modalitate de a pune capăt acestor confruntări.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version