Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică seară, în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Un elicopter SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului. La bordul aparatului de zbor se aflau două persoane și, în ciuda intervenției echipajului medical, ambele au murit. 

„În această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea a fost informat despre producerea unui accident aviatic în zona complexului Gura Portiței din Delta Dunării. Incidentul a implicat un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag, precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Jurilovca”, a transmis IGSU.

Foto: ISU Tulcea

De asemenea, a fost trimis și elicopterul SMURD din Constanța.

Elicopterul SMURD a ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion, acestea decedând, mai spune sursa citată.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version