Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, face un apel public către lidera USR, Elena Lasconi,  și îi cere să se retragă din cursa prezidenţială. „Dânsa trebuie să înţeleagă care este valoarea numerică a cifrelor”, spune candidatul liberal la președinție.

Fac un apel la doamna să înţeleagă un pic aritmetica, şi politică, şi reală. 8% în alegerile locale înseamnă mult mai puţin decât 30%, motiv pentru care fac apel public la dumneaei să înţeleagă, să se retragă şi să vină să susţină cu adevărat un proiect de dreapta”, a afirmat Nicolae Ciucă, la România TV, marţi seară.

Președintele PNL e de părere că Elena Lasconi „trebuie să înţeleagă care este valoarea numerică a cifrelor”, potrivit News.ro.

„Eu am discutat cu dumneaei, nu este niciun fel de secret. Sunt convins că votanţii USR înţeleg ce spun acum şi sunt în măsură votanţii USR să facă o diferenţă între ceea ce înseamnă valoarea fiecăruia dintre noi şi modul în care fiecare dintre noi putem să compatibilizăm cu ceea ce însemnă funcţia de preşedinte al României”, a adăugat Ciucă.

El a spus că PNL este „un liant care încearcă să unească dreapta” pe scena politică românească.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version