Preşedintele Nicuşor Dan a avut, miercuri, o convorbire la telefon cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, potrivit unei postări a șefului statului pe platforma X.

„I-am mulţumit preşedintelui Costa pentru felicitări şi cuvintele de susţinere şi am reafirmat angajamentul României de a coopera strâns cu partenerii europeni, susţinând valorile şi obiectivele UE”, a scris Nicuşor Dan, pe platforma X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Şeful statului a menţionat că, în discuţia cu oficialul european, au fost abordate subiecte-cheie, înaintea viitoarei reuniuni a Consiliului European din iunie, inclusiv securitatea regională şi apărarea, sprijinul României pentru Ucraina şi Republica Moldova şi consolidarea competitivităţii UE.

„Aştept cu nerăbdare să lucrez cu preşedintele Costa şi cu colegii mei din Consiliul European pentru a promova Agenda UE şi priorităţile noastre comune”, a mai scris Nicuşor Dan. 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version