Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că este inadmisibil ca un candidat la Preşedinţia României să se bucure când românilor li se impun în continuare vize pentru a călători în SUA. El s-a referit la declaraţiile recente ale lui George Simion care a mulţumit Statelor Unite pentru că ”au transmis un mesaj clar – România nu este în momentul de faţă un stat democratic, demn de Visa Waiver”.
Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, la Digi 24, ce va face pentru ca românii să nu mai aibă nevoie de vize pentru a călători în SUA şi care sunt vulnerabilităţile României în legătură cu această situaţie.
Nicuşor Dan s-a referit mai întâi la faptul că George Simion s-a bucurat pentru România a fost exclusă din programul Visa Waiver.
”Eu cred că trebuie să insistăm pe chestiunea asta pentru că este inadmisibil ca un candidat la Preşedinţia României şi un om care se declară suveranist nu doar să se bucure când românilor li se impun în continuare să aibă vize când merg intervalul de 90 de zile în Statele Unite, dar chiar să spună că a militat pentru ca România să fie scoasă din acest program de derogare a vizelor pentru vizitele mai mici de 90 de zile în Statele Unite. Deci asta este în opinia mea pentru cineva care se consideră suveranist şi patriot este exact invers. Este slugărnicie şi opusul patriotismului”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a precizat că trebuie recâştigată încrederea în relaţia cu SUA.
”Noi trebuie să recâştigăm încrederea, suntem într-un parteneriat strategic cu Statele Unite. Trebuie să recâştigăm încrederea faţă de mesajele diverse care au venit în urma anulării alegerilor. Sunt foarte bucuros de scrisoarea celor şapte ambasadori care a fost publicată azi dimineaţă. Practic toţi ambasadorii Statelor Unite în România de după 1990, care au spus alegerea este între America şi Rusia. Ăsta a fost pasajul cel mai important din scrisoarea pe care o au publicat-o azi dimineaţa. Deci ei recunosc o interferenţă rusă în alegerile din noiembrie si ceea ce trebuie sa faca statul roman şi mi-aş dori să o facem cât mai repede, să lămurim foarte, foarte clar, cu mult mai multe detalii fenomenul sau faptul anulării alegerilor din noiembrie şi din momentul acela să continuăm Parteneriatul Strategic cu Statele Unite”, a declarat Nicuşor Dan.
Candidatul AUR la Preşedinţie George Simion a mulţumit Statelor Unite pentru că ”au transmis un mesaj clar – România nu este în momentul de faţă un stat democratic, demn de Visa Waiver”, reluând afirmaţiile dintr-un interviu acordat unui influencer MAGA, despre care a relatat G4Media.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.