Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, după întâlnirile avute cu o zi în urmă cu ministrul Dezvoltării Cseke Attila şi cu cel al Proiectelor Europene Marcel Boloş, că au fost discuţii tehnice pentru a găsi zonele din care pot fi făcute reduceri de cheltuieli. 

„Au fost discuţii tehnicie pentru a găsi locuri din care să putem să tăiem din cheltuielile statului. Sunt nişte locuri, acum să vedem viziunea partidelor”, a declartat preşedintele.

Nicuşor Dan a anunţat marţi că are întâlniri, la Cotroceni, cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, pentru a discuta despre deficit şi lista de investiţii. De asemenea, Nicuşor Dan a spus că se va întâlni şi cu conducerile AFM ŞI AFIR.

„Este o listă de investiţii şi trebuie să vedem care este ritmul real al acestora. Am constatat şi la Primăria Capitalei că la început oamenii sunt optimişti, dar pe parcurs lucrurile se mai schimbă, iar unele proiecte ajung să nici nu mai înceapă”, a precizat Nicuşor Dan.

Joi, Nicuşor Dan va avea o întâlnire și cu organizaţiile reprezentative ale antreprenorilor.

„O să avem o întâlnire cu organizaţiile reprezentative mâine dimineaţă”, a spus el, miercuri, într-o declaraţie susţinută în faţa casei în care locuieşte.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version