Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că ”interesul, egoist chiar, al României este să ajute Ucraina, pentru ca Ucraina să nu cedeze şi pentru ca România să nu fie vecină cu Rusia”. El explică faptul că şi alte state sprijină Ucraina tocmai pentru ca, după decenii de pace, eventualii agresori să fie descurajaţi.
”Pun întrebarea de ce ajută Canada Ucraina? De ce ajută Belgia Ucraina? Pentru că oamenii ăştia, chiar dacă, spre deosebire de România, în cazul în care, Doamne fereşte, Ucraina cedează, vom fi vecini cu Rusia, înţeleg că am avut, după Al Doilea Război Mondial, înţeleg că am avut o perioadă de pace şi prosperitate care a fost garantată de o ordine internaţională. Şi că această ordine internaţională a fost ruptă şi dacă rezultatul acestei acţiuni este că îl premiez pe agresor, alţii vor încerca să facă acelaşi lucru peste 2 ani, peste 5 ani, peste 10 ani. Şi ăsta este cadrul general. Iar România trebuie să aibă aliaţi şi să se comporte aşa cum aliaţii săi se comportă. Este aberant să te aştepţi că tu nu faci nimic, orice fapt de viaţă, tu nu faci nimic şi beneficiezi şi de securitate şi de prosperitate fără ca tu să faci nimic”, a declarat Nicuşor Dan, miercuri seară, la TVR 1.
El a spus că România are interesul de a nu avea Rusia ca vecin.
”Deci interesul, cum să zic, egoist chiar, al României este să ajute Ucraina, pentru ca Ucraina să nu cedeze şi pentru ca România să nu fie vecină cu Rusia. Asta este foarte, foarte, foarte simplu. Şi cred că oricine are puţină raţiune înţelege asta”, a adăugat preşedintele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.