Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, referindu-se la absenţa sa de la Adunarea Generală a ONU la care au participat lideri mondiali importanţi, că a considerat mai util să rămână în ţară. El a spus că România a fost reprezentată de ministrul de Externe, Oana Ţoiu, şi că s-a consultat cu aceasta înainte să plece la reuniune.
”Tot timpul e un calcul de oportunitate. România a fost prezentă, a avut o delegaţie condusă de doamna ministru de Externe. În toate secţiunile acestei conferinţe, România şi-a exprimat punctul de vedere. Evident că ne-am consultat înainte ca delegaţia să plece, am avut o dezbatere internă”, a explicat preşedintele Nicuşor Dan, joi seară, la Digi 24.
Cât priveşte faptul că şefii altor state au luat parte la reuniune, iar el nu, Nicuşor Dan a precizat că unii preşedinţi sunt în funcţie de trei sau de cinci ani şi că acele state au probleme mai mici decât România legate de deficit.
”Să mergi cinci-şase zile să lipseşti din ţară… Am considerat că e mai util să fiu prezent aici în perioada asta”, a adăugat Nicuşor Dan.
Întrebat care au fost chestiunile interne importante pe care le-a făcut în ţară, Nicuşor Dan a răspuns: ”Am făcut o şedinţă de coaliţie. Am avut nişte discuţii cu nişte investitori care sunt în România şi care au diferite probleme, de la divergenţe până la oportunităţi de investiţie. Am avut o şedinţă CSAT, m-am uitat pe nişte legi care trebuie promulgate sau trimise”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.