Președintele Nicușor Dan susține, vineri, că planul de pace propus de SUA pentru a pune capăt războiului cu Rusia „trebuie să fie aprobat de țara în chestiune, de Ucraina”.

„Orice plan de pace trebuie să fie aprobat de țara în chestiune, de Ucraina. Noi toți ne uităm la Ucraina și noi, comunitatea internațională, ne dorim o ordine internațională bazată pe reguli și suntem dispuși să apărăm Ucraina, apărând în felul ăsta și Europa și ordinea internațională bazată pe reguli”, spune Nicușor Dan.

Statele Unite au avansat o nouă propunere de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, un plan care, potrivit oficialilor ucraineni, reflectă cererile maximaliste ale Moscovei și reia concesii pe care Kremlinul le abandonase anterior.

Editor : Alexandru Costea

Share.
Exit mobile version