Președintele Nicușor Dan are o nouă întâlnire cu liderii partidelor din coaliție, după ce și PSD a decis că intră la guvernare. Vor discuta despre acordul politic pentru guvernare, care ar urma să fie semnat mâine.

Întâlnirea vine după ce PSD a votat să intre la guvernare.

Dacă totul merge conform planului, luni vom avea audieri de miniștri, iar marți ar urma să aibă loc depunerea jurământului.

În acordul politic ar urma să fie stabilită și rocada premierilor, pe care Ilie Bolojan a acceptat-o. Nu va fi trecut însă și numele viitorului premier PSD, care ar urma să preia funcția peste doi ani, potrivit surselor Digi24.

Premierul desemnat Ilie Bolojan s-a aflat sâmbătă la Congresul USR, unde a spus că a venit „vremea faptelor” și că va conta pe echipele de miniștri care vor fi trimise de fiecare partid în noul guvern. El mai arătat că din cauza situației economice a țării, viitorul guvern va fi unul de sacrificiu și a făcut apel la toate partidele să „dea jos haina de partid” pentru a se recâștiga încrederea reciprocă.

„M-am uitat la sloganul pe care echipa dumneavoastră l-a pregătit. Pregătiți să construim. Cred că e finalul – dar ceva mai trebuia să apară. Pregătiți să demolăm. Privilegii, sinecuri. Pregătiți să tăiem – cheltuieli inutile. Ineficiența. Pregătiți să suferim alături de români. Pentru că nu va fi o perioadă ușoară. Și da, pregătiți să construim. Ăsta e adevărul.

Sunt aici într-o dublă calitate. Sunt foarte deschis că vremea vorbelor a trecut și în fața noastră stă vremea faptelor. Și ne vom da fiecare dintre noi. Echipa pe care USR o va trimite în guvern și echipa pe care fiecare partid o trimite – măsura forței noastre și atașamentului pentru țara noastră. Cei care știu situația noastră bugetară știu că acest guvern va fi unul de sacrificiu”, a spus Blojan.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version