În convorbirile dintre inculpații din dosarul de trădare instrumentat de DIICOT apare de mai multe multe ori numele candidatului prorus Călin Georgescu. În altă discuție se spune că trebuie „pregătită schimbarea țării, luate teritoriile alea, cum a zis că ni le dă tovarășul Putin”, potrivit referatului procurorilor pentru arestarea preventivă a suspecților.

Liderul Comandamentului „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, arestat preventiv în dosar, este surprins în stenogramele din referatul procurorilor vorbind despre Călin Georgescu.

Adrian Robertin Dinu: „Toate instituțiile de forță vor avea o hârtie. Noi, ca să facem acea hârtie sau ca să-i dăm drumul, presupunem c-o avem și-i vom dadrumul, repet: la toate ambasadele, când veți primi voi, cei din exil, că v-am spus, înscrieți-vă pe Opus Nostrum, veți primi mesaj cu 3 zile înainte: veniți acasă! Poate chiar, uite, că dacă voi ați propus pe 18, că știți. Poate dintre voi știți, noi nu știm. Poate voi știți că ăștia pregătesc iar o altă glumă cu voi, să facă mișto de poporul român, și-atuncea o să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu. Noi suntem de acord să nu i-o dea nasoală și dacă i-o dă nasoală, să scoatem pe toți din instituțiile statului. Pe toți trădătorii ăștia, pe toți hoții ăștia. Avem nevoie de voi. Uite cu 3 zile vă dăm mesaj, veniți acasă”, se arată în referatul procurorilor.

Într-o altă discuție, Dinu spune: „Pentru că cei vinovați trebuie să plătească, mai devreme sau mai târziu vor plăti. Toți! Clar! Sunteți 6 milioane care ați votat Călin Georgescu, 6 milioane ar trebui să fiți în România, în următoarea perioadă și să îi obligați pe toți care au furat, au trădat, care sunt impostori, care sunt antiromâni, să plece acasă. În primă instanță, repet, să plece acasă. Fără violență. Hârtiile le facem noi. Generalul Radu Theodoru, la 101 ani va declanșa acțiunea! Cu hârtia. Va merge cu hârtia la SRI, la SIE. Eu îl duc. O fac pe șoferul. Generalul Singaporea la fel. Alți generali și alți colonei care nu au miză”, potrivit referatului.

Afirmația lui Dinu est însă falsă. În primul tur al alegerilor din 2024, anulate de CCR, 2,1 milioane de români l-au votat pe Călin Georgescu.

Inclulpații din dosar vorbeau deschis și despre legăturile cu Rusia. „Implicarea agenților puterii străine în construirea organizației autointitulate Comandamentul ”Vlad Ţepeş” rezultă și din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate de către numitul DINU Adrian-Robertin la data de 31.12.2024, la ora 08:34:05, cu un bărbat rămas neidentificat”, spun procurorii.

Adrian Robertin Dinu: „Păi ăștia când mă întrebau de funcția și gradu’, io ziceam: ”Sunt soldat, bă, frate. Io sunt soldat în slujba țării”. Bă ! Sunteți tâmpiți ? Păi Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret, io am spus public. Pentru că băieții au zis așa: „Bă ! Voi sunteți pielea p…i, mă ! Adică sunteți un floc în…”. Adică ei sunt p..a cu p..a mare și noi un floc în fața p…i, știi ? Bă ! Noi suntem popoare ! Noi, China, americanii ăștia nenorociți, noi avem proiecte de o mie de ani, faceți, bă și voi un proiect de o mie de ani, faceți, bă dovada că sunteți acolo, câți sunteți. Un milion, două, nouă câți mai sunteți și vă ținem palma”, se arată în referatul procurorilor.

Implicarea rușilor rezultă și dintr-o convorbire cu un bărbat numit „Răcănel”, neidentificat de anchetatori:

DINU ADRIAN ROBERTIN: Deci tot sistemul dragul meu trebuie ras, cum am zis eu! Pregătită schimbarea țării, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul PUTIN, făcută GEȚIA pentru că noi avem proiect pe 1000 de ani și știi că io sunt singuru agreat la MOSCOVA în acest moment! Din păcate sau din fericire! Așa că..

RĂCĂNEL: (n.l. neinteligibil) da ce a fost acuma la, la ruși? Că nu știu! Ce zi a fost?

DINU ADRIAN ROBERTIN: Păi ăăă nu, cu ocazia anului nou, nu!

RĂCĂNEL: A! Da și cine a fost dintre noi?

DINU ADRIAN ROBERTIN: Păi io nu m-am, nu m-am putut duce și l-am întrebat pe Ștefan bă zic băi, tu ai primit invitație că noi primim separat! El data trecută s-a certat că a zis că io vin cu ofițerii mei și în loc să bage trei de pe lista, a băgat cinci, știi când erai cu mamaia! Și s-au cam șucărit ăia că ambasadorul a zis clar.. bă, v-am trecut trei pe listă, trei îi băgați! Numai vine nici PSD-ul, nici MMS-ul că bagă domnu general doi în plus că vrea p..a lui, că aici e ambasada noastră, nu-i a voastră! Înțelegi?

RĂCĂNEL: Da, da, da!

Adrian-Robertin Dinu şi Marius Semeniuc, doi dintre bărbaţii care sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru trădare şi constituirea unei grupări pentru a „ştirbi suveranitatea şi independenţa” României, au primit arestare preventivă pentru 30 de zile de Curtea de Apel Bucureşti. Ceilalţi patru vor fi anchetaţi sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Ei sunt suspectați de trădare şi că au constituit o grupare cu scopul de a ”ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”.

Gruparea, intitulată „Comandamentul Vlad Ţepeş”, s-a dezvoltat pe tipul unei structuri militare, în dosar fiind cercetat, ca suspect, generalul maior în retragere Radu Theodoru. Membrii grupării au intrat în contact cu agenţi străini, în România şi în Rusia, şi au făcut demersuri pentru negocieri cu factori politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului, susţin anchetatorii. În ianuarie, doi dintre inculpaţi s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizaţiei cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version