Autorităţile au emis, în noaptea de joi spre vineri, un nou mesaj RO-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, întrucât au avut loc noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea graniţei. Un elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române a monitorizat ţinte aeriene la 31 de kilometri est de Sulina. ”Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian”, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
”În noaptea dinspre 25 spre 26 iunie, Federaţia Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Un elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române a decolat la ora 03:57, pentru monitorizarea situaţiei aeriene, ca urmare a evoluţiei unor ţinte aeriene, la 31 km est de Sulina”, a anunţat, vineri dimineaţă, MApN.
Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind transmis la ora 03:47.
Alerta aeriană a încetat la ora 04:23.
”Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de aceste atacuri şi menţine permanent legătura cu acestea”, a precizat ministerul.

