Meteorologii au emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu de ploi, valabilă pentru mai multe localităţi din judeţul Constanţa în intervalul 15.00 – 18.00.

Potrivit ANM, miercuri, de la ora 15:00 până la ora 18:00, este cod roşu de ploi în judeţul Constanta, localităţile Hârşova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindăreşti, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târguşor, Fântânele, Siliştea, Saraiu, Horia, Grădina şi Vulturu.

”Va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50…70 l/mp” a transmis ANM.

La ora 15.00 expiră anterioara avertizare cod roşu emisă pentru întreg judeţul Constanţa.

Până la ora 12.00, Apele Române au anunţat că s-au depăşit cotele de pericol la două staţii din judeţul Constanţa, în mai multe zone ale aceluiaşi judeţ fiind înregistrate precipitaţii care au depăşit 70 de litri pe metru pătrat.

Urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele 24 de ore, în judeţul Constanţa, sunt depăşite două cote de pericol, la staţia hidrometrică Cheia, pe râul Casimcea şi la la staţia hidrometrică Băltăgeşti, pe Valea Dunărea. În ambele zone, nivelul apei este în creştere.

De asemenea, sunt atinse cotele de atenţie, la:

–         staţia hidrometrică Nuntaşi, pe râul Nuntaşi;

–         staţia hidrometrică Baia, pe râul Hamangia;

–         staţia hidrometrică Biruinţa, pe valea Urlichioi.

Staţii hidrometrice din judeţul Constanţa unde s-au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 70 l/mp, dar şi peste 100 l/mp (la ora 12.00):

–         staţia Băltăgeşti, valea Dunărea – 140 l/mp;

–         staţia Mihail Kogălniceanu, râul Agi Cabul – 120 l/mp;

–         staţia Nuntaşi, râul Nuntaşi – 127 l/mp;

–         staţia Topalu, râul Dunărea – 127,2 l/mp;

–         staţia Nisipari, râul Nisipari- 91 l/mp;

–         staţia Dorobanţu, râul Dorobanţu – 85 l/mp;

–         staţia Pantelimon, râul Râmnic – 86,8 l/mp;

–         staţia Techirghiol, râul Techirghiol 82,2 l/mp

–         staţia Casimcea, râul Casimcea 77,6 l/mp;

–         staţia Ciobanu, râul Dunărea – 74 l/mp;

–         staţia Cheia, râul Casimcea – 72,6 l/mp;

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version