Nouă migranţi care au intrat ilegal în România, opt dintre ei fiind minori, au fost depistaţi, sâmbătă, în remorca unui camion oprit într-o benzinărie de pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti. Jandarmii din Dâmboviţa au intervenit în acest caz, după ce un şofer a anunţat că din remorcă se aud zgomote suspecte.
„Jandarmii dâmboviţeni, aflaţi în misiune, au fost sesizaţi astăzi, 21 martie, de către un şofer staţionat într-o benzinărie de pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti cu privire la faptul că dintr-un autocamion se aud zgomote suspecte. Jandarmii au intervenit prompt şi au solicitat deschiderea semiremorcii ansamblului de autovehicule. Acolo unde au depistat 9 persoane, care nu cunoşteau limba română”, informează, sâmbătă seară, oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
Jandarmii i-au verificat pe cei nouă cetăţeni străini, constatând că nu au asupra lor documente de identitate sau sume de bani.
Doar unul dintre ei este adult, ceillaţi fiind copii, cu toţii de cetăţenie egipteană. Ei au relatat că au intrat în Româna fără forme legale.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare care vizează infracţiunea de trafic de migranţi, cazul fiind preluat de Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

