Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la faţă şi la picior suferite în urma atacului aerian care i-a ucis tatăl la începutul războiului, au declarat pentru Reuters trei persoane apropiate anturajului său.

Faţa lui Khamenei a fost desfigurată în timpul atacului asupra complexului liderului suprem din centrul Teheranului, iar acesta a suferit o rană gravă la unul sau la ambele picioare, au indicat cele trei surse.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani se recuperează totuşi după rănile suferite şi îşi păstrează pe deplin luciditatea, potrivit unor surse anonime.

El participă la întâlniri cu înalţi oficiali prin videoconferinţă şi contribuie la luarea deciziilor privind chestiuni majore, în special războiul şi negocierile cu Washingtonul, au indicat două dintre acestea.

Iranul a confirmat că liderul său suprem a fost rănit în timpul unui atac aerian care i-a ucis tatăl, mama, soţia şi unul dintre fii, în prima zi a operaţiunilor militare. El nu a mai fost văzut în public de la începutul războiului şi s-a exprimat doar prin câteva comunicate care au fost transmise public.

Share.
Exit mobile version