Judecătoria Moinești, din județul Bacău, a plătit timp de 11 ani chirie către o entitate privată pentru sediul în care își desfășoară activitatea, după ce în la finalul anului 2012 clădirea a fost retrocedată. De atunci, autoritățile nu au găsit un sediu propriu, iar judecătoria a plătit chirie în total 1,6 milioane de lei până în 2024.

Guvernul a aprobat construirea unui nou sediu pentru judecătoria Moinești, după ce aceasta a plătit chirie din 2012 către o entitate privată. 

„Având în vedere faptul că imobilul a fost revendicat de către proprietar, în temeiul Deciziei nr. 2659/07.03.2012 emisă de Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi al Ordinului nr. 2554/C/26.07.2012 emis de Ministrul Justiţiei şi al Ordonanţei de Urgenţă nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, imobilul a fost predat de către Ministerul Justiţiei prin Tribunalul Bacău, către Fundaţia Caritatea Bucureşti”, se arată în proiectul adoptat de Guvern, în ședința de joi.

Ulterior, imobilul a fost închiriat de la Fundația Caritatea București, astfel că suma totală achitată proprietarului de către Tribunalul Bacău pentru perioada decembrie 2012 – aprilie 2024 este de 1.657.198,58 lei, adică o chirie de aproximativ 2.600 de euro lunar. 

Noul sediu va fi construit pe un teren pus la dispoziție de primărie, de 3.000 mp, lucrările având termen de finalizare 5 ani de la preluare.

Editor : A.G.

Share.
Exit mobile version